EXCLUSIV: PROTOCOLUL CU MOSCOVA „Vreţi Tezaurul, cedaţi Basarabia – asta ne-a transmis Rusia!”

(Interviu cu Cristian Păunescu, Consilier al Guvernatorului BNR şi membru al Comisiei româno-ruse pentru Tezaur)

Banca Naţională a României a sărbătorit ieri, 17 aprilie, 139 de ani de la înfiinţare. Dintre aceştia, de peste un secol este deposedată de un bun naţional evaluat la circa 5 miliarde de dolari – Tezaurul de la Moscova. Am stat de vorbă despre acest subiect fierbinte cu istoricul Cristian Păunescu, membru în Comisia româno-rusă pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial, şi consilier al Guvernatorului BNR Mugur Isărescu. Cristian Păunescu împreună cu doamna Viorica Moisuc sunt consideraţi de profesorul Ioan Scurtu, primul copreşedinte al Comisei, drept cei mai buni specialişti ai problematicii Tezaurului. Domnia sa ne-a oferit detalii despre descoperirea relativ recentă a unui nou Dosar de documente dispărut din Arhiva BNR, cu numărul 17416, care este fratele mai mic al celui cu numărul 17415, unde se află originalele Protocoalelor cu ruşii, din 1916 şi 1917, Dosar fotografiat şi prezentat în BURSA, în exclusivitate, încă din 2015.

Tot în exclusivitate pentru BURSA, Cristian Păunescu ne oferă Protocolul integral prin care reprezentantul Rusiei garantează returnarea Tezaurului României. În partea a doua a interviului veţi putea afla, între alte subiecte incitante, pentru aurul cui l-a asasinat Hitler pe Armand Călinescu şi ce s-a întâmplat cu cel mai bun cunos­cător din trecut al problemei Tezaurului, funcţionarul BNR Mihail Grigore Romaşcanu, închis de comunişti pentru apartenenţă la Mişcarea Legionară, cât şi care sunt şansele reluării negocierilor cu Rusia.

Reporter: Domnule Cristian Păunescu, sunteţi membru în Comisia de istorici, arhivişti, istorici de artă care studiază posibilitatea recuperării Tezaurului român de la ruşi. Din câte ştiu este o Comisie cam pusă pe butuci, rămasă fără preşedinte de când profesorul Ioan Aurel Pop a devenit preşedinte al Academiei Române. Ultima întâlnire, cea din 2016, s-a des­făşurat la Sinaia după o pauză de un deceniu iar următoarea trebuia să se desfăşoare la Moscova. Ce s-a în­tâmplat cu ea?

Cristian Păunescu: A fost anulată de ruşi, din motive ce ţin mai mult de serviciile speciale şi nu de noi. Noi suntem istorici. Ne veţi întreba ce fac aceşti istorici. Am făcut ce s-a putut. În primul rând – ştiu că ştiţi dar o spun pentru publicul larg – e foarte greu să negociezi cu Rusia. În al doilea rând e foarte greu să negociezi cu Rusia în condiţiile relaţiilor bilaterale româ­no-ruse actuale – scut, declaraţii nefericite etc. Şi trei, ceea ce nu prea se înţelege este cum funcţionează Rusia, respectiv faptul că cele două restituiri parţiale – din iunie 1935 şi iunie 1956 – au fost făcute de partea sovietică exclusiv pentru unele avantaje.

Reporter: Şi anume?

Cristian Păunescu: În 1934, Titulescu stabileşte relaţii diplomatice cu Rusia. Interesul lor era mare – aveau relaţiile diplomatice europene blocate, era un cordon sanitar în jurul lor; prin Titulescu li s-au deschis porţile. Au căpătat recunoaştere şi sub mască diplomatică au căpătat acces în exterior – toţi trimişii lor, diplomaţi, corespondenţi de presă etc. erau agenţi. Cohorte de agenţi au invadat cu acoperire legală Europa civilizată. Am reluat relaţiile, ne-au dat prima restituire. Nu era de mare valoare – dosare, hârtii de valoare devalorizate, bancnote care dispăruseră din circulaţie, în general aproape maculatură – dar ne-au dat, de exemplu, osemintele lui Dimitrie Cantemir. Toate lăzile erau violate, cum aţi scris într-un articol.

A doua restituire – 1956. Tot iunie. Ce se întâmpla? Se mişca Ungaria. Ruşii aveau date cu ce se petrecea la unguri. În octombrie a început revoluţia. Aveau nevoie de o Românie care să fie supusă, liniştită. Am avut şi noi o contribuţie – pe mână cu Rusia i-am acordat azil lui Imre Nagy. S-a dus acolo Valter Roman, tatăl lui Petre Roman, evreu ungur, născut în Oradea, vorbea nativ limba maghiară, împreună cu încă unul, Aurel Mălnăşan, şi aştia doi l-au convins pe Imre Nagy să vină în România. Exact ce-i învăţaseră ruşii. Ei se cunoşteau toţi de la Moscova, de la Internaţionala a III-a, hotelul Lux, de foarte mulţi ani. Au avut încredere ungurii. Naivi, au venit, au stat la Snagov, traducătoare era altă vorbitoare nativă, Ilona-Ileana Ioanid (a publicat şi o carte), au fost tratataţi cu şampanie, la început, apoi, după ce au fost storşi de informaţii, din ce în ce mai puţină libertate, anchete dure şi în final, după cum se ştie, au sfârşit spânzuraţi la Budapesta. Se poate spune că ce ne-a venit din Tezaur a fost o recompensă anticipativă – Cloşca cu puii de aur, 18 kg de aur, 120 de picturi Grigorescu, colecţia de medalii a Academiei Române, nişte bijuterii. Apoi l-au plimbat pe academicianul Oprescu la Moscova şi ne-au scos ochii. Aceste acte, cele două restituiri, au fost strict conjucturale. Însă să spunem că ne-au ajutat în negocierile cu ruşii, pentru că le-au demontat argumentele lor false – aceleaşi, la orice lider rus, ţarist, sovietic etc. – că n-au auzit de Tezaur. Când erau întrebaţi la întâlnirile bilaterale ce e cu aurul românesc, toţi ziceau la fel: „e prima oară când aud de această problemă” sau „nici nu ştim dacă a existat sau mai există”. Şi-atunci cum şi din ce ne-aţi restitut oficial şi parţial?

Reporter: Bun, şi după 1956 ce s-a întâmplat, de ce n-am mai primit nimic?

Cristian Păunescu: După „56, tânărul Ceauşescu, venit la putere după moartea lui Dej, în martie „65, pune şi el pe tapet situaţia Tezaurului, destul de vehement, în septembrie, la Brejnev, unde se duce cu întreaga conducere. Problema ţine de evoluţia ulterioară a relaţiilor româno-ruse, problemă pe care o abordează foarte bine istoricul american Larry Watts. Discuţiile cu Brejnev sunt memorabile. Le-am publicat şi noi, după doamna Mioara Anton, le-a publicat şi profesorul Gheorghe Buzatu. Ce mai adăugăm noi în lucrarea noastră sunt detalii despre Operaţiunea Neptun, cu aurul de la Tismana, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Reporter: Tezaur salvat între alţii – în primul rând aş zice – şi de stareţul-martir Gherasim Iscu, ulterior ucis de bolşevici la închisoarea din Târgu Ocna. Ar merita mai multă atenţie acest caz, inclusiv din partea BOR.

Cristian Păunescu: Da. A fost o operaţiune complexă. Guvernul de atunci a salvat aurul rămas şi o parte din cel al Poloniei prin această idee, de a-l ascunde la Mănăstirea Tismana, iniţial în pivniţă şi apoi, la propunerea celor de-acolo, de teama agenţilor care se înmulţiseră, într-o peşteră din imediata apropiere, astupată şi mascată perfect, unde acum am făcut şi un Muzeu. Era pericolul să fie capturat, ori de armata germană, care era în retragere, ori de Armata Roşie, aflată în ofensivă. Înainte de armistiţiu, 12 septembrie, tot ce luau era prada de război. A mai fost o propunere interesantă, de mutare a cursului Dunării şi de ascundere a aurului în albia fluviului şi apoi de reluare a cursului, dar Antonescu a respins-o pentru că ar fi fost prea mulţi ochi care ar fi putut să urmărească acţiunea. Sunt multe istorii, foarte interesante. Am scris împreună cu Marian Ştefan – un foarte bun istoric de la Magazin Istoric – o serie de cărţi despre Tezaur, care s-au epuizat rapid, inclusiv cele în limba engleză.

Reporter: Ar trebui să fie republicate şi trimise, după părerea mea, tuturor guvernelor aliate şi tuturor filialelor ICR din străinătate, pentru a le oferi oficialilor din ţările respective.

Cristian Păunescu: Dumneavoastră o spuneţi şi nu pot să nu fiu de acord.

Reporter: În ce priveşte Dosarul acesta nou, apărut din ceaţă, fratele celui pe care îl aveţi deja, ce puteţi să ne spuneţi?

Cristian Păunescu: În 2018, în luna august, Banca Naţională a primit de la o instituţie a statului român, cu o scrisoare de înaintare, acest Dosar, pe care îl aveţi în faţă şi care s-a constatat, în cadrul acelei instituţii, că este proprietatea Băncii Naţionale a Româ­niei. Domnul Guvernator a dispus ca nucleul de cercetare istorică bancară pe care îl coordonez, în calitatea mea de consilier al dânsului, să autentifice şi să studieze documentele. Ne-am apucat de studiu, o muncă migăloasă, pentru că este un volum de circa 300 de pagini care necesită în primul rând o critică istorică a textelor, a tuturor documentelor.

Reporter: Aţi verificat dacă este original; vechimea, hârtia, cerneala?

Cristian Păunescu: Desigur, am verificat şi scrisul şi adnotările de pe documente şi pot să vă spun că hârtia pe care se află înscrisurile băncii este aceeaşi cu cea folosită şi în elaborarea Dosarului de la Moscova 1, aflat în Arhiva noastră. Ambele Dosare au fost alcătuite în cea mai mare parte de expertul nostru, Mihail Romaşcanu, o minte luminată, un excepţional specialist, care conducea una dintre cele mai importante Direcţii ale Băncii Naţionale, Direcţia de Studii, avea preocupări polivalente şi a scris mai multe cărţi foarte interesante. În 1934, în preajma reluării relaţiilor cu ruşii, a publicat cea mai importantă lucrare despre problema noastră – „Tezaurul Român de la Moscova” – care era un argument în mâna Ministerului de Externe, care putea să ceară, de la un stat cu care avea de-acum relaţii diplomatice, drepturile fireşti asupra Tezaurului. Şi iată cum a apărut prima restituire, din iunie 1935 – 1443 de lăzi. În lucrarea noastră din 1999 – „Tezaurul Băncii Naţionale a României la Moscova” – sunt inventariate ambele restituiri, din 1935 şi 1956.

Reporter: Ce cuprinde nou acest al doilea Dosar de documente care, din câte înţeleg, îl completează pe primul?

Cristian Păunescu: În mare, aşa cum am spus, şi acest Dosar este alcătuit de Mihail Grigore Romaşcanu, căruia i-au trecut prin mână toate documentele referitoare la Tezaur. El le-a ordonat şi adnotat şi a elaborat studii pentru Guvern şi Ministerul de Externe, ca o bază primară pentru revendicări. Fiind o personalitate foarte bine cunoscută, în cercetarea istorică şi financiar-bancară, în perioada Guvernării Antonescu a fost cooptat în Guvern şi făcut secretar general în Minis­terul Economiei şi Comisar General al preţurilor; el răspundea de toate măsurile excepţionale ce se luau în acele situaţii excepţionale. Iar Guvernatorul BNR în perioada 1940 – 1944, Alexandru Ottulescu, un jurist de excepţie, participa la toate şedinţele de Guvern. După cum aţi observat chiar dumneavoastră într-un articol, consultând lucrările profesorului Buzatu despre Jurnalul lui Antonescu, în perioada elaborării de către Romaşcanu a unui Raport semnat de Ottulescu şi ajuns pe masa lui Antonescu, în care se arăta exact ce bunuri avem la Moscova, Guvernatorul a stat în mai multe rânduri la discuţii tete-a-tete cu Mareşalul.

Reporter: Care este istoria Dosarului dumneavoastră cu documentele privind Tezaurul?

Cristian Păunescu: Dosarele au fost foarte bine păstrate, dovadă că Dosarul 1 a ajuns din mâna unui Guvernator la altul, în forma iniţială, sub legământ, fără să dispară documente şi a fost predat de Decebal Urdea, fostul Guvernator, în 1990, noului Guvernator, Mugur Isărescu.

Reporter: Cum de nu au fost subtilizate de către consilierii sau agenţii sovietici din Bancă documente din acest Dosar – cum ar fi de exemplu protocoalele originale româno-ruse?

Cristian Păunescu: Este senzaţional acest aspect şi l-am remarcat şi noi în Banca Naţională, cum, în ciuda prezenţei consilierilor sovietici, acest Dosar a fost salvat în secret. Am avut aici un consilier sovietic, Romaşov, care coordona aici traducerile de documente bancare din limba rusă în limba română, ca să se aplice ca regulamente. Eram îndoctrinaţi după doctrina financiar-bancară sovietică.

Reporter: Parcă şi tatăl lui Patapievici, care fusese traducător pentru Armata Roşie la Viena, a lucrat aici…

Cristian Păunescu: Da, Denis Patapievici a fost angajatul Băncii Naţionale. Arhiva noastră a suferit perieri succesive după 1947, ca urmare a etatizării de la 31 decembrie 1946 – 1 ianuarie 1947 când Banca a fost invadată de ofiţeri ai Securităţii bolşevice. În acei ani au dispărut multe. Dosarele Guvernatorilor de după 47 – 48 nu sunt la Bancă. Dosarele lor de cadre erau la Comitetul Central pentru că erau numiţi direct de către CC al PCR. O nouă periere a avut loc în iunie 1959, după Marele Jaf de la sucursala Griviţa, când Grupul Ioanid a atacat maşina Băncii Naţionale şi a devalizat-o şi Securitatea i-a prins pe autori, bărbaţii au fost executaţi şi femeia, Monica Sevianu, expulzată în Israel. Şi atunci au fost arestaţi peste 100 de angajaţi ai Băncii, anchetaţi dur, şi s-a umblat în Arhivă. Ca o probă, şi dosarul lui Denis Patapievici a dispărut din Arhiva Băncii Naţionale. Nu se ştie exact când şi cum.

Reporter: Dar Dosarul Tezaurului a fost ascuns…

Cristian Păunescu: Exact. Inclusiv de către primul preşedinte al Băncii de Stat a RPR, comunistul Aurel Vijoli, care a avut şi el probleme, a fost arestat o vreme şi apoi reabilitat. Dacă Dosarul pica în mâna ruşilor nu mai aveam ce revendica, nu mai aveam documentele în baza cărora să revendicăm. Acolo sunt cele două protocoale bilingve, din decembrie 1916 şi iulie 1917, în franceză şi rusă, cu ştampilele şi semnăturile originale ale oficialilor Băncii Imperiale de Stat a Rusiei.

Reporter: Protocoale în care este menţionată garanţia Guvernului rus că Tezaurul român va fi returnat… Sunt documente cu valoare de tratate internaţionale, cum spune şi profesorul Ioan Scurtu, fost co-preşedinte al Comisiei.

Cristian Păunescu: Exact.

Reporter: Puteţi să ne oferiţi o copie a unui protocol pentru cititorii BURSA?

Cristian Păunescu: Cu plăcere. Noi am pus online pe site-ul BNR doar prima şi ultima pagină, dar pentru dumneavoastră şi BURSA un facsimil complet al primului protocol vă va sta la dispoziţie în exclusivitate. Este un document, din punct de vedere al dreptului internaţional, imbatabil, fiindcă Federaţia Rusă este continuatoare, prin drept internaţional a URSS-ului şi URSS-ul a Imperiului Ţarist.

Reporter: Şi cum argumentaţi la negocieri cu partea rusă?

Cristian Păunescu: Avem, pe lângă aceste documente, argumentele celor două restituiri, care sunt o recunoaştere clară.

Reporter: Mai este şi o declaraţie a lui Lenin.

Cristian Păunescu: Desigur, cea de la confiscarea bunurilor nostre, la 1918. Trebuie subliniat, aşadar, că Banca Naţională are o creanţă exigibilă asupra statului Federaţiei Ruse. Revenind la Dosarul descoperit, acesta nu schimbă sensibil vreuna din cantităţile trimise la Mos­cova pentru a fi retrocedate. Nu schimbă natura calculelor. Sunt documente întregitoare, care se referă la momentul conducerii statului român de către Ion Antonescu. Acest Dosar prezentat senzaţionalist ca fiind al lui Antonescu nu este al lui Antonescu. El a fost făcut de Mihail Romaşcanu din însărcinarea Guvernatorului Alexandru Ottulescu, care trebuia să-l informeze pe Mareşal privind conţinutul transporturilor trimise la Moscova. Începuse Războiul, eram în noiembrie 1941; după primele luni de război părea foarte aproape înfrângerea Uniunii Sovietice. Şi precis că Antones­cu se gândea ca la masa tratativelor, după capitularea sovieticilor, să prezinte documentele pentru retrocedarea Tezaurului sau a contravalorii lui. Cum a făcut şi Ceauşescu, peste ani, când a avut ocazia, dar din cu totul altă poziţie.

Reporter: Am văzut că Ceauşescu îi spunea lui Brejnev că valoarea Tezaurului – doar a aurului, probabil – se ridica, la vremea aceea, la 167 de milioane de dolari. Era un calcul corect?

Cristian Păunescu: Nu putea să fie un calcul incorect pentru că îl prezenta oficial, dar pe ruşi nici nu-i interesa. Şi gândiţi-vă că dacă nu se solda cu succes Operaţiunea Neptun, de la Tismana, şi ne confiscau şi acele 240 de tone, aveam o pierdere de circa 330 de tone aur.

Reporter: Cum s-a rătăcit Dosarul Moscova 2?

Cristian Păunescu: El a fost găsit cu un Paşaport regal, pe care l-aţi văzut, al unui funcţionar al BNR, Neculai Roşca. Posibil să fi fost un prieten al lui Romaşcanu. Nicolae Roşca a fost epurat din BNR în 1952 când Romaşcanu fusese deja arestat în „Noaptea demnitarilor”, în 1950. Nici Roşca nu avea „origine sănătoasă”. Cel mai probabil, considerăm noi, în pragul epurării el a avut acces la Dosar şi s-a gândit să-l salveze de Securitatea bolşevică de atunci.

Reporter: Cum staţi cu studiul Dosarului? A trecut ceva timp…

Cristian Păunescu: Noi am luat fiecare pagină la rând şi am văzut ce cuprinde. Numărul 1, dispoziţia lui Antonescu către Ottulescu, ca să facă o situaţie privind instituţiile statului român care au trimis bunuri la Moscova pentru a fi salvate, în 1916-1917, ce s-a întors şi ce a mai rămas de restituit, pentru a avea situaţia exactă. Mare parte din dosar sunt răspunsurile altor instituţii, muzee, bănci, Academia şi Patriarhia Română cu situaţiile privind ieşiri şi intrări. De asemenea, alte documente interesante sunt legate de politica internaţională a României, cum ar fi memoriul pregătit de partea română pentru Conferinţa de Pace de la Paris-Versailles privind revendicările noastre, inclusiv Tezaurul. Nu i s-a dat curs atunci de Franţa, invocându-se că Tezaurul Român nu a fost garantat de Marile Puteri, deşi în momentele fierbinţi ni se spusese că este garantat. Apoi, pentru Conferinţa de la Genova, din 1922, unde se hotărăşte, pe baza protocoalelor şi a documentelor înaintate, ca Rusia sovietică să înapoieze Tezaurul Român, hotărâre ignorată de Rusia. Noi n-am pierdut nici un moment de a negocia, unde s-a putut, cu partea rusă, pe această temă – la Copenhaga, la Varşovia, la Viena, 1924, şi tot timpul Rusia ne-a transmis: vreţi Tezaurul, cedaţi Basarabia!

(va urma)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.