NECROLOG : MIHAI STOICA OLTEANU

Olteanu fotoLa 31 mai 2018, a trecut la Domnul, după o
lungă şi grea suferinţă, unul dintre cei mai
înverşunaţi luptători români împotriva
comunismului, Mihai Stoica Olteanu (Michael).
Pentru mulţi, el a fost şi un mecena care a sprijinit
financiar din Valejo, (California, SUA) publicaţii,
cărţi, emisiuni de televiziune, din România, dar şi
mişcari anticomuniste existente în alte colţuri ale
lumii.
Numere din Revista Memoria, sesiuni ale
Evenimentului PERT Piteşti, episoade din
Memorialul Durerii, emisiuni de televiziune din
străinătate, ziare şi cărţi ale românilor din exil sau din ţară, care au dezvăluit ororile
comunismului, toate au fost susţinute cu sprijinul acestui suflet mare.
Motivaţia acestor acte de mecenat este ura împotriva comunismului încă din
tinereţe. Între anii 1959-1964, Mihai Stoica Olteanu a fost deţinut politic şi închis în
lagăre şi închisori, în urma unei condamnări de 23 de ani, dată în Procesul ţinut la
Tribunalul Militar în 1959, când s-a constatat că înfiinţase împreună cu alţi tineri o
organizaţie anticomunistă în 1958 la Liceul Matei Basarab, din Bucureşti.
Fratele său, Victor Nicolae Stoica Olteanu, un elev eminent şi un posibil geniu
al matematicii, care obţinuse 13 diplome olimpice naţionale, deşi obţinuse numai note
de 10 la examenul de admitere la Facultatea de matematică, la Universitatea din
Bucureşti, fusese tăiat de pe lista celor admişi şi oprit să frecventeze facultatea.
Nemaiputând supravieţui într-o asemenea ţară, el şi-a dat viaţa pentru ca tinerii să poată
studia. Despre el am scris un articol în revista “Memoria” şi un capitol în romanul
“Dedublarea”
După eliberarea din detenţie, în anul 1964, Mihai Stoica Olteanu a absolvit clasa
a XI la Liceul Gh. Lazăr şi Institutul Politehnic Bucuresti, devenind inginer de
calculatoare electronice in 1970. Din dorinţa de a trăi într-o ţară liberă, în 1976, a luat
drumul exilului în SUA.
Acolo, a ocupat funcţii importante cum ar fi Systems Engineer at Electronic Data
Systems în San Francisco şi, mai apoi, a devenit Senior Vice President of Network
Engineering at Wells Fargo Bank din San Francisco între 1984 si 2004.
Până atunci, el s-a împotrivit regimului totalitar, fiind încă din tinereţe un
revoltat. Între anii 1956-1959, de comun acord cu alţi colegi, la Liceul Matei Basarab
din Bucureşti, pe atunci denumit, după comanda vremii, Şcoala medie nr 17, au
înfiinţat organizaţia şcolară anticomunistă “Frontul Eliberării Naţionale”, care a
funcţionat între 1958-1959.
2.
Fiind preşedintele acesteia, Securitatea l-a arestat şi l-a numit „bandit
contrarevolutionar”. Membrii organizaţiei erau motivaţi încă de mici să lupte contra
comunismului.
Într-un interviu, apărut în revista “Dacii” în Germania, Mihai Stoica Olteanu mia
mărturisit: “Am început lupta mea solitară contra comunismului la „venerabila”
vârsta de 10 ani, în 1952, când Stalin era încă în viaţă. Comuniştii au organizat
colectarea şi uciderea majorităţii câinilor din sat, care-i deranjau în raidurile lor
nocturne când jefuiau gospodăriile „chiaburilor”.
Mi-au ucis o căţeluşă, pe Molda, la care ţineam foarte mult. Ea a fost omorâtă
cu parul, într-un mod sălbatic. Am ţipat la ei, am plâns şi i-am injurat. Am sărit în
picioare şi am strigat: „Când mă fac mare, eu am să-i omor pe toţi comuniştii din lumea
asta, pe toţi am să-i omor!”
Mai întâi, încă din 1954, la vârsta de 12 ani, Mihai Stoica Olteanu s-a gândit să
înfiinţeze o organizatie împreună cu alţi trei colegi de şcoală, motivaţi şi ei în acest
sens (fii de mic burghezi, iar unii aveau părinţii sau bunicii în puşcărie, fuseseră
expropriaţi de terenuri sau case) care se credeau duşmani înverşunaţi ai regimului
comunist.
Propunerea lui Mihai Stoica Olteanu de a înfiinţa o organizaţie, (numele
“Frontul Eliberării Naţionale”, a fost dat ulterior), a însemnat doar scânteia care a
aprins flacăra speranţei de a porni la luptă. In 1956, după Revoluţia din Ungaria şi sub
influenţa ei, câţiva băieţi care împliniseră 14 ani şi erau prieteni din clasele primare,
şi-au propus demascarea caracterului profund antipatriotic şi antiromânesc al regimului
comunist, sovietizat, schimbarea regimului şi revenirea la cel anterior.
Organizaţia a devenit, mai apoi, “Frontul Eliberării Naţionale” şi şi-a mărit
numărul la12 membri. Ei erau selectaţi dintre elevii claselor a XI a din liceul Matei
Basarab, un elev de la Liceul Mihai Viteazul şi un tehnician arhitect. Numele lor sunt:
Mihai Stoica Olteanu (Preşedinte), Dinu Vlad (vicepreşedinte), Marin Chioseaua, Dan
Spătaru, Alexandru Teodorescu, Dumitru Furtună, Ion Vladimir Iliescu, Valeriu
Mălăcilă, Puiu Costel Stancu, Ion Spătaru, Paul Bunescu, Peter Falk.
Organizaţia a fost influenţată de manifestaţiile anticomuniste din Cracovia şi de
Revoluţia din Ungaria din 4 noiembrie 1956. Organizaţia se conducea după statutul
elaborat şi votat în cursul anului 1957, iar în caietul de procese-verbale, s-a notat
activitatea organizaţiei şi contribuţiile financiare.
Adunările se ţineau de obicei acasă la preşedinte sau la alt membru al
organizaţiei, dar, întrucât majoritatea aveau diverse funcţii în U.T.M., patru şedinte
operative, au avut un număr redus de participanţi. Ele aveau loc în camera de la etajul
întâi a liceului, care servea drept birou al organizatiei U.T.M. pe şcoală.
Caietul în care erau consemnate procesele-verbale a fost extrem de util pentru
înlăturarea suspiciunilor Securităţii asupra participării părinţilor şi a profesorilor din
Liceul Matei Basarab. Tatăl lui Mihai Stoica Olteanu era doctor în Ştiinţe Economice
la Berlin, din 1940.
În locuinţa lui, Securitatea găsise la percheziţie şi cartea “Mein Kampf” a lui
Hitler, ceea ce i-a făcut pe securişti să bănuiască faptul că organizaţia ar fi fost una
3.
prolegionară, iar pe domnul Olteanu să-l considere mentorul ei. De aceea l-au arestat
şi anchetat timp de două luni, dar, apoi, l-au pus în „libertate”, neexistând probe.
Niciun profesor nu a putut fi implicat în organizaţie, pentru că numele lor nu au
fost găsite în documentele aflate în caietul cu procese-verbale. Caietul a fost descoperit
într-o ladă veche cu ocazia percheziţiei la domiciliul preşedintelui Mihai Stoica
Olteanu. Statutul organizaţiei se afla în acel caiet şi cuprindea 7 articole:
1. – Scopul final al luptei Frontului Eliberării Naţionale este înfrângerea şi
eliminarea dictaturii comuniste din România, prin toate mijloacele posibile.
2. – În acest scop, Frontul Eliberării Naţionale va colabora cu toate organizaţiile
româneşti sau străine care luptă împotriva comunismului, cu toate agenţiile
guvernamentale străine angajate în cruciada anticomunistă mondială.
3. – Dupa răsturnarea dictaturii comuniste, Frontul Eliberării Naţionale va milita
pentru instaurarea unui regim cu adevărat democratic care să promoveze
libertăţile politice, sociale, economice şi religioase ale tuturor românilor.
4. – În România viitoare, toate mijloacele de producţie vor exista în proprietate
privată, eliminându-se în întregime proprietatea de stat.
5. – Constituţia României viitoare va fi modelată după constituţia Statelor Unite
ale Americii.
6. – Toate hotărârile privind plănuirea şi executarea acţiunilor împotriva
autorităţilor comuniste vor fi luate prin vot democratic al tuturor membrilor
organizaţiei.
7. – Toate funcţiile de conducere ale Frontului Eliberării Naţionale sunt elective
prin vot majoritar…
În afară de cele câteva şedinţe, elevii au scris şi împărţit noaptea manifeste
anticomuniste cu titlul “Români!” sau “Schimb de locuinţă”, pe străzi şi în şcoală, în
ziua când se aniversau doi ani de la revoluţia din Ungaria. Deşi Mihai Stoica Olteanu
a fost recunoscut de un coleg dintr-o clasă mai mică, direcţiunea şcolii nu a sesizat
Securitatea.
Toţi membrii organizaţiei au fost ţinuţi sub observaţie câteva luni şi, în dimineaţa
zilei de 14 mai 1959, 10 zile înaintea examenului de maturitate (bacalaureat), toţi
membrii organizaţiei au fost arestaţi. Ei au fost ridicaţi din ore, de pe stradă sau de la
repetiţia pentru serbarea şcolară. Au fost închişi, în urma unei expertize grafologice,
dar şi după perchezitia efectuată la domiciliul lui Mihai Stoica Olteanu, când s-a
descoperit caietul cu procesele-verbale ale organizatiei.
Cei 12 membri au fost duşi la sediul Securităţii cu ochelari de tablă la ochi,
pentru a nu vedea ce se întâmplă şi a repera drumul şi localul Securităţii. Acolo au fost
bătuţi, dar, nescoţând nimic de la ei, au fost trimişi la Uranus, unde torţionarul Enoiu
şi echipa sa i-au bătut câteva luni din vara anului 1959, de obicei noaptea.
Bătaia „la rangă” era numită una la care victima era legată de o bară de metal
care avea circa 2.5 cm. diametrul. Aceasta era trecută printre genunchi şi coate şi apoi
ridicată pe nişte căpriori de lemn, iar victima îşi expunea astfel coloana vertebrală la
loviturile cu bastonul de cauciuc sau „vâna de bou”.
4.
Mihai Stoica Olteanu, ca şi alţii, a rămas suferind pe viaţă şi a avut dureri
puternice în zona lombară şi a coapselor. După 52 de ani, Mihai Stoica Olteanu şi-a
pierdut jumătate din capacitatea ambulatorie, iar ca el mai sunt şi alţii. Aceasta era
adevărata anchetă de la Securitate. Chiar sub bătaie, nimeni n-a declarat nimic care să
atragă după ei şi pe alţi elevi sau profesori, cum ar fi dorit Securitatea. S-a hotarât data
procesului. Acolo, s-au fixat şi condamnările.
Securitatea spera că tinerii se vor lăuda în celulă cu faptele lor şi le-au trimis
informatori chiar dintre gradele superioare, cum mărturiseşte Mihai Stoica Olteanu,
care a asistat întâmplător la autodemascarea unui colonel de securitate.
Procesul, sau mai bine zis simulacrul lui, s-a desfăşurat la Tribunalul Militar al
Sectorului 2 Bucureşti, la 20 August 1959. El a început cu o faimoasă declaraţie a
„preşedintelui” Tribunalului, care anunţa că fiecare din avocaţii apărării, numiţi din
oficiu, va putea să vorbească „timp de 5 minute”.
Procesul s-a ţinut la Tribunalul Militar Teritorial, la Negru Vodă de lângă
biserica Sfânta Vineri, în apropierea Teatrului Evreiesc de Stat. Au asistat părinţii,
fraţii şi prietenii celor arestaţi.
Preşedintele Tribunalului Militar era căpitanul Prună Liviu, care a condamnat la
moarte zeci de oameni în perioada 1957-1959. El a fost promovat după evenimentele
din Decembrie 1989 general-colonel (de la general-maior) şi şef al Justiţiei militare din
România.
Conform declaraţiei lui Marin Chioseaua în interviul luat în cartea mea “De pe
băncile şcolii în închisorile comuniste” [Curtea Veche Publishing, Bucureşti, Ed I,
2010, Ed II, 2014]: “Mihai Stoica Olteanu, a avut condamnarea cea mai mare, iniţial
23 de ani muncă silnică.”
Sentinţele s-au dat însă, în absenţa inculpaţilor, pe 25 August 1959. Acestea au
fost date pentru “crima de uneltire contra ordinei sociale” şi s-au încadrat în articolul
209, alin. E, pct.1 din Codul Penal şi s-au primit pedepse între 25 şi 15 ani, iar pentru
omisiune de denunţ, între 4 şi 6 ani. Au fost condamnaţi următorii elevi:
1. Olteanu Stoica Mihai – 23 de ani muncă silnică, după recurs – 15 ani;
2. Chioseaua Marin – 20 de ani muncă silnică, după recurs-13 ani;
3. Vlad Constantin – 19 ani muncă silnică, după recurs – 12 ani;
4. Spătaru Dan – 18 ani muncă silnică, după recurs – 10 ani;
5. Puiu Stancu Costel – 18 ani muncă silnică, după recurs – 8 ani;
6. Furtună Dumitru – 16 ani muncă silnică, după recurs – 8 ani;
7. Iliescu Ion – 16 ani muncă silnică, după recurs – 8 ani;
8. Mălăcilă Valeriu – 16 ani muncă silnică, după recurs – 8 ani;
.9. Falk Hans-Peter – 15 ani muncă silnică, după recurs – 8 ani;
10. Teodorescu Alexandru – 15 ani muncă silnică, după recurs – 8 ani;
11. Spătaru Ioan – 6 ani muncă silnică pentru omisiune de denunţ, după recurs – 2 ani;
12. Bunescu Paul – 6 ani muncă silnică pentru omisiune de denunţ, după recurs – 2 ani;
5.
13. Bogoiu Valentin – 5 ani muncă silnică pentru omisiune denunţ, după recurs – 1 an.

olteanu necrolog
După cum se observă, la recurs pedepsele au fost micşorate semnificativ.
Despre Organizaţia FEN s-a scris în „Scânteia Tineretului” din 1959 şi 1960, sub
numele „grupul de la Liceul Matei Basarab”.
6.
După finalizarea anchetei, pe data de 13 decembrie 1959, elevii au fost transportaţi
la Fortul Nr. 13 – Jilava. La sosirea în Jilava, la 8 metri sub pământ, au fost „luaţi
în primire” de ofiţerul de serviciu care trebuia să semneze pentru identificarea fiecărui
deţinut. El avea trei întrebari standard: „Cum te cheamă?”, „Cât eşti condamnat?” şi
„Pentru ce?”.
Ei mai fuseseră încarceraţi şi la Malmaison, pe strada Plevnei, colţ cu Ştefan
Furtună şi la Jilava, unde au fost închişi din august 1959, până în mai 1960.
“Am ajuns noaptea la sediul din mijlocul fortului, la reduit, la Fortul 13, într-o
hrubă mare”, mărturiseşte în interviul său Marin Chioseaua” în cartea “De pe băncile
şcolii în închisorile comuniste”, [Editura Curtea Veche Publishing, Ed I, 2010, Ed II,
2014”, p. 53].
El descrie astfel închisoarea: “Era frig şi exista un bec chior. M-a impresionat
acea hrubă. O văd şi acum, cu apa care curgea pe pereţi. Era lată, mare, de nu i se
vedeau marginile. Era frig în luna august, pentru că ne aflam la zece metri sub pământ.
Era ca-n filmele cu lagărele naziste”
Şi Mihai Stoica Olteanu povesteşte că erau repartizaţi într-o celulă mare din
Secţia I, în care erau vreo 50 de suflete, care dormeau în paturi suprapuse pe trei
rânduri, cei mai tineri întotdeuna la „patul trei”. Drept toaletă se foloseau două hârdaie,
numite „tunuri” pentru motive evidente. Cu 10-15 minute înainte de ora „deşteptării”,
fiecare striga „Numarul 1 (sau 2, 3, 4) la tun”, ca să-şi rezerve un loc.
Hârdaiele erau scoase în curte de echipe de deţinuţi care făceau cu rândul. Erau
deşertate şi spălate după ce gardienii din schimbul de dimineaţă făceau „numărul”,
adică numărătoarea deţinuţilor din celulă. Când intrau la „număr”, gardienii întrebau
întotdeuna: „N-aţi mai murit, mă? Când aveţi de gând să muriţi?”
Percheziţiile corporale erau frecvente şi constituiau una din practicile cele mai
neplăcute de la Jilava. În fiecare seară” stingerea” se dădea la ora zece. La mijlocul lui
Ianuarie 1960, Mihai Stoica Olteanu a fost mutat in Secţia V, o secţie mică în prelungirea
Secţiei I.
Era încă minor, nu împlinise 18 ani, şi în celula mică stătea împreună cu un alt
minor, Armin Stokel, un neamţ din Turnu Severin, un băiat care încercase să treacă
fraudulos graniţa în Iugoslavia, pe Dunăre. Aflaseră că în celula de alături, se aflau doi
condamnaţi la moarte. Se auzea tot timpul zăngănitul lanţurilor pe care le purtau la
picioare.
La 24 Ianuarie 1960, Ziua Unirii Principatelor, cei doi condamnaţi la moarte au
fost scoşi la 4 dimineaţa şi executaţi în „Valea Piersicilor” din incinta inchisorii. Pe la
9 dimineata, un gardian le-a deschis uşa celulei şi le-a dat să mănânce fiertura de
arpacaş a celor doi deţinuti executaţi, spunându-le să zică „Bogdaproste! şi Dumnezeu
să-i ierte!”
Cei doi au fost impresionaţi de actul de mare curaj al gardianului, băiat de la
ţară, care a vrut să facă o pomană creştinească pentru cei doi martiri executaţi de „Ziua
Unirii Principatelor”! Nu au aflat niciodată cine erau cei doi martiri.
La sfârşitul lui februarie 1960, preşedintele FEN a fost transferat într-o altă
celulă mare din Secţia I unde au cunoscut mulţi rolul dominant al Securităţii. Apoi, a
7.
fost transferat cu ceilalţi la colonia de muncă Luciu Giurgeni, unde au locuit pe un bac,
“Gironde”, un vapor foarte mare, care avea patru magazii, unde erau menajate câte
patru paturi suprapuse, nu trei.
“Acolo, am lucrat la orezărie, într-o zonă inundabilă, la podul de la GiurgeniVadul
Oii” spune şi Marin Chioseaua”, la p.155 a cărţii citate (“De pe băncile şcolii în
închisorile comuniste” de Lăcrămioara Stoenescu, [Editura Curtea Veche Publishing,
Ed I, 2010, Ed II, 2014]). Deoarece beau apă din Dunăre, mereu se îmbolnăveau de
febră tifoidă şi doar tinereţea îi salva de la moarte.
Următoarea colonie de muncă a fost la Grădina, la diguri, unde s-au mutat de pe
“Gironde” la o colonie, pe pământ, deoarece iarna era groaznic de frig pe bac. Acolo,
lucrau la dig, dar unii au fost transferaţi la Gherla, la Fabrica de mobilă.
De-abia în ultimii doi ani au putut trimite o carte poştală acasă. Acestea erau
stas, parcă trase la indigou, ca să nu fie confiscate. Au mai muncit şi la Salcia, iar pe
timpul inundaţiei, au încercat să stăvilească apa cu fascii, nişte crengi de salcie tăiate
cu lopata şi legate mănunchi.
După eliberare foştii deţinuţi şi-au completat studiile prin repetarea clasei a XIa.
Mihai Stoica Olteanu a fost şef de promoţie la Liceul Gh Lazăr şi apoi, a absolvit
Institutul Politehnic Bucuresti, Facultatea de Energetică, ca inginer de Calculatoare
Electronice, în 1970
“In vara lui 2012 se implinesc 60 de ani de când lupt cu barbaria comunistă”,
declara Mihai Stoica Olteanu, în interviul dat, dar şi: “Eu n-am fost niciodată „victima”
comunismului sau a Securitaţii. Am fost un om liber, care a hotarât să lupte pentru
libertate, asumându-si toate riscurile inerente. Interviul său l-a dedicat fratelui său,
Victor Nicolae Stoica Olteanu, un elev de exceptie, care a fost o adevarata victimă a
comunismului şi a Securitaţii. De asemenea l-a dedicat tatălui său, Mihai Stoica
Olteanu, mamei sale, Sabina Stoica Olteanu, lui „Willi” şi mamei sale din Tărlungeni,
toţi victime ale barbariei comuniste…”
De curând, ultimul gest generos al acestui mecena, care a fost Mihai Stoica
Olteanu, a constat în sponsorizarea ediţiei a II-a a romanului “Dedublarea”, de
Lăcrămioara Stoenescu, o carte pe înţelesul tuturor despre comunism, şi dedicată
memoriei lui Victor Nicolae Stoica Olteanu, elev la Liceul Matei Basarab.
Cum am arătat deja, deşi a deţinut 13 diplome olimpice naţionale (la olimpiade
de matematică şi de fizică), el a fost respins la examenul de admitere la Facultatea de
Matematică în 1961, din cauză că fratele său Mihai Stoica Olteanu era deţinut politic.
Cele 300 de volume ale acestei cărţi, cumpărate de Mihai Stoica Olteanu au fost donate
elevilor merituoşi din clasele a XI-a de la Colegiul Naţional Matei Basarab, fostul său
liceu, Colegiul Naţional Cantemir-Vodă, Colegiul Naţional Mihai Viteazul şi Liceul
Teoretic C.A. Rosetti din Bucureşti.
Un pios omagiu acestui luptător neînfricat împotriva comunismului
de pretutindeni!
Odihnească-se în pace!
Lăcrămioara Stoenescu

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s