Sa ne amintim: "La al doișpelea congres, Ceaușescu reales!"...

Sintem in noiembrie 1979... la faimosul Congres al XII-lea al PCR... Poate ati mai vazut episodul; el merita totusi sa fie rememorat si interpretat... Constantin Pirvulescu surprinde aici pe toata lumea, cerind cuvintul in afara listei pregatite de organizatori. Ceausescu, indemnat de Leana (a carei voce se aude mereu din off, intervenind de multe ori dealungul discutiilor), are curajul sa i-l dea (desigur, nebanuind deplin ce va urma...). Pirvulescu e scurt: el sustine ca propunerea lui Ceausescu drept candidat la sefia partidului nu a fost democratic discutata de intregul partid; declara ca Ceausescu a acaparat toata puterea in partid, si ca el, Pirvulescu, nu are de gind sa-l voteze... ​Sala incremeneste... E posibil? Tovarasul e criticat in public, in plenul unui congres care trebuia sa fie un triumf al conducerii sale intelepte... Dupa ce isi revine din surpriza atacului, Ceausescu, indemnat de Leana si de alti tovarasi (sint acolo Constantin Dascalescu, Ilie Verdet, Stefan Andrei, Dumitru Popescu si altii) cheama pe rind la tribuna "soldatii credinciosi" ai partidului (dar mai curind ai lui personal), alesi cu grija: mai intii Popescu Puturi, care e batrin, liric si lingusitor, si cu o "limba catifelata de lemn" (ca sa zicem asa...) linge ranile proapete ale Tovarasului, insirindu-i nenumaratele merite in fruntea tarii si a partidului... Vine apoi la tribuna George Macovescu, intelectual "de rasa" al partidului (aflat atunci intr-un virf de forma politica: ministru de externe, dar si presedinte, pus tot de partid, al Uniunii Scriitorilor), care il combate mai "stiintific" pe disidentul Pirvulescu, demascind impostura criticilor sale la adresa Secretarului general... In fine, Leonte Rautu, batrinul ideolog, incheie seria lingusirilor de serviciu. La urma ia cuvintul insusi Ceausescu, ambalindu-se treptat, dupa cum ii era obiceiul, si ajungind in final, infierbintat deabinelea, sa dea din miini si sa strige, pe masura ce indignarea il cuprinde... Acuzele lui chema trecutul la judecata: tovarasul Pirvulescu s-a ascuns in timpul razboiului, neparticipind la rezistenta antihitlerista a partidului; si chiar singele lui Patrascanu, comunist controversat, victima a unui proces stalinist, si omorit la Jilava, in aprilie 1954, s-ar afla pe miinile lui Pirvulescu... La fiecare fraza, sala se scoala in picioare si scandeaza Ceausescu - PCR, manifestindu-si cu entuziasm sustinerea pentru tovarasul secretar general, contestat de Pirvulescu cel dusmanos, si aflat, evident, in acel moment, intr-o pozitie slaba, ce trebuia reconfortata de alesii la congres (ca doar de aia au fost adusi acolo...). Evident, in cele din urma congresul l-a reales in unanimitate pe Ceausescu, iar Pirvulescu, in anul urrmator, a fost dat afara din partid... Sa recunoastem insa ca acum, adica in 1979, Pirvulescu n-a fost totusi lichidat, asa cum a fost impuscat, in 1954, Patrascanu, de catre Gheorghiu Dej, tot pentru deviere de la linia partidului (aceasta era formula consacrata a acuzatiei...). Lucrurile se mai schimbasera intre timp, nu mai era nevoie de aceeasi violenta revolutionara a inceputurilor... Daca ar fi avut darul profetiei, si ar fi putut privi peste timp, peste cei 10 ani ce urmau sa treaca, Ceausescu si-ar fi putut vedea poate propriul sfirsit, in 1989: asezat la zid, in curtea garnizoanei militare de la Tirgoviste... Dupa modelul impus in interiorul partidului de insusi Stalin, partidul comunist se rafuia periodic cu tot felul de adversari disidenti, multi inventati (pentru mentinerea treaza a "vigilentei revolutionare"), acuzati ca s-au indepartat de la "linia partidului". Partidul comunist era el "democratic", dar nu suporta critica de nici o culoare; si cu atit mai putin vreo atingere adusa conducatorului suprem... Uneori li se cerea deviationistilor sa-si faca doar autocritica; alteori insa, pedeapsa era cea capitala... Ne putem intreba azi ce a urmarit Pirvulescu, criticindu-l deschis, si in plin congres al partidului, pe Ceausescu? Raspunsul nu e prea clar nici pina azi; spera el oare cu adevarat in vreo schimbare? Gestul lui, desi curajos, a ramas fara ecou; partidul nu l-a urmat, preferind sa-l aclame inca zece ani pe Ceausescu, pina la revolta populara din 1989, care l-a dat jos deabinelea pe iubitul conducator; iar situatia tarii a mers intre timp din rau in mai rau... Gestul lui Pirvulescu ramine ca un simbol, e drept, sinucigas, al adevarului "de partid", chiar daca el reprezenta atunci o critica ce venea "dinauntru", adica din partea unui vechi activist, de altfel destul de plin de pacatele stiute ale comunismului... Pirvulescu a murit de moarte buna, in 1992, la virsta de 97 de ani... I-a supravietuit, asadar, lui Ceausescu, pentru a carui cadere a fost nevoie de mobilizara unei puteri (vecine...) mai mari, nu doar de un simplu "brinci" al unui batrin activist, nemultumit de stilul personal al conducerii lui Ceausescu... A fost mica victorie a lui Pirvulescu, si totodata mica lui razbunare personala: sa-si vada adversarul doborit deabinelea la pamint... Ar fi trebuit insa intrebat ce parere a avut despre caderea, in 1989, a intregului comunism romanesc, pentru succesul caruia el a militat o viata intreaga; pentru ca banuim in adincul criticii lui anticeausiste de la congres aceeasi dorinta gorbaciovista de perestroika, ce a dus pina la urma, desi fara voia conducatorilor "luminati" si "reformatori" ai comunismului sovietic si est-european, care au scapat hățurile din mina, la prabusirea intregii șandramale comuniste... Asa patesti daca te joci cu focul: el iti poate arde nu numai barba si mustatile de mujic, dar si toata pielea si carnea, pina la os...

Alex GURAN

https://ro.wikipedia.org/wiki/Lucre%C8%9Biu_P%C4%83tr%C4%83%C8%99canu
https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_P%C3%A2rvulescu