Pot fi oprite atacurile teroriste cu masini sau trebuie doar considerate inevitabile?

Barcelona a intrat pe lista oraselor europene unde a avut loc un atac terorist cu un autovehicul, in ultimul an. Ce trebuie facut insa pentru ca autoritatile sa-si apere cetatenii de astfel de atentate foarte usor de realizat?

Atacuri de acest tip, cu vehicule care intra in multime, au inceput cu Nisa, vara trecuta, si au continuat cu Berlin, Londra de doua ori si Stockholm, iar numarul mortilor in aceste atacuri se ridica la aproape 130 si cel al ranitilor s-a apropiat de 1.000.

Editorialistul Simon Jenkins scrie, pentru The Guardian, ca evenimentele din Catalonia, asemenea celor din Londra din prima jumatate a acestui an, arata ca politia si-a imbunatatit reactiile la aceste acte teroriste.

Jenkins remarca insa ca va fi greu de rezistat, in acest context, apelurilor pentru o intruziune mai profunda in comunicarea electronica, dar ca trebuie mentinut un echilibru intre libertatea personala si ceea ce este in realitate o amenintare foarte neobisnuita.

Atacatorii sunt imuni la orice intimidare, iar acest lucru face ca amenintarea sa fie si mai mare si aproape imposibil de redus. Astfel, dezbaterea va fi despre cat de departe vrem sa mergem pentru a apara domeniul public fara sa-l "terorizam".

Autorul articolului mentioneaza ca, decenii in sir, pietonii nu au fost separati cu bariere serioase de soferii vitezomani si beti, in ciuda milioanelor de accidente si a bilantului mortilor. Astfel, potrivit acestuia, nu ar trebui vandalizate si desfigurate strazile pentru a preveni riscul unor morti si raniri provocate, in locul celor accidentale.

Raspunsul evident ar fi, potrivit acestuia, sa se repete faptul ca un act malefic care nu poate fi prevenit ar trebui sa fie vazut drept unul inevitabil. Spre exemplu, autoritatile londoneze au acceptat in anii '70 si '80 exploziile IRA ca aproape parte componenta a orasului, sustine Jenkins.

Ar ajuta, astfel, ca acestor acte de teroare sa nu li se mai faca niciun fel de reclama. Cum sa raportezi insa fara sa "promovezi" ceva anume, cum sa transmiti compasiune fara sa propagi teama reprezinta un capitol la care presa nu are indemanare.

http://www.ziare.com/europa/spania/pot-fi-oprite-atacurile-teroriste-cu-...