O voce de dincolo de moarte... Cum ne alegem conducătorii?...

Ieșirea din comunism (care avea ordinea lui, strîmbă, dar "tare") ne-a aruncat într-o lume amestecată... În lipsa unor repere morale (pretenție la care, în societatea și în istoria românească,
n-am stat niciodată prea bine), toate s-au amestecat în jurul nostru... Societățile vechi ale lumii, bazate pe evidenta nedreptate socială, aveau un criteriu simplu de ierarhizare: devenea împărat sau rege (conducător în general, mai bun, mai prost, cum da Dumnezeu...) cel care moștenea acest drept prin naștere, aparținînd clasei de sus. Însă de la Revoluția franceză încoace, democrația, adica votul poporului, a devenit factorul decisiv în așezarea ierarhiei sociale. Am înlocuit treptat noblețea de sînge cu meritul individual. Cum îl aflăm însă, cum testăm aceste calități ale individului cu pretenții de conducător? Avem la îndemînă cîteva criterii simple: dincolo de talent, care e un dar dumnezeiesc, cercetăm gradul de cultură, de instrucție, de pricepere, de "expertiză" (cum se zice, mai nou) ale candidatului. Și cum verificăm toate aceste bunuri spirituale personale, mai mult sau mai puțin inefabile? Dovezile așazicînd obiective (deși mereu aproximative) ar putea fi studiile, diplomele, masteratele, doctoratele, lucrările publicate etc., care au presupus, la vremea lor, praguri de examinare, încheiate cu note și calificative. De aceea (fiindca nu prea le au...) se bat toți actualii activiști de partid pentru diplome și doctorate, fie ele și false ori plagiate (aici, în conceptul de falsitate, intrînd și universitățile - vezi cele private, și doctoratele); de aceea, din neputința de a le absolvi pe cele autentice, oamenii Partidului și ai Sistemului înființează școli "înalte" și fac academii de carton (ca școlile SRI, ori "academiile" create de "intelectuali" ca Gabi Oprea, populate cu numeroși "academicieni" de ocazie, dăruiți de patronul-ministru cu rente viagere - de ce? pur si simplu pentru că și-au cîștigat, prin adeziunea politică arătată, "meritul" de a face parte dintr-o asemenea adunare valoroasă...). Uitați-vă la ultimul venit pe scenă (și care n-ar vrea neam s-o părăsească): Liviu Dragnea... Fiu de milițian (treacă de la noi originea, căci promovăm, desigur, valorile din popor; deși noi știm ce însemna, din multe puncte de vedere, un milițian în lumea comunistă din care venim...), absolvind o facultate de mecanică (în care a rămas, într-un an, chiar repetent...), fără studii umaniste absolut necesare pentru funcția de conducător de țară, în care s-a cățărat peste puterile lui. Aici, în această poziție, i-ar fi trebuit în mod obligatoriu cunoștințe diverse: juridice, economice, financiare, și chiar, nivel minim, cunoștințe de cultură generală. Să ne întrebăm deci: cîte cărți de sociologie, ori de istorie, ori măcar de literatură a citit Liviu Dragnea? Sau, mai simplu: cîte cărți a citit, în viața lui, Liviu Dragnea? De aceea răspunde invariabil (e drept, cu o sinceritate dezarmantă) la diversele întrebări puse de jurnaliști: "Nu știu, întrebați-l pe ministrul cutare"... Care, între noi fie vorba, nu e cu mult mai competent... Ce caută un asemenea om in fruntea țării? Județul Teleorman, care l-a "format" și l-a îmbogățit pe marele conducător, ar fi fost la o adică suficient pentru priceperea lui, si pentru săturarea lăcomiei de bani și a poftei de putere a micului răpitor, pornit din bălțile Dunării, și ajuns să se zbenguiască, în chip de mare crocodil, în apele largi ale mării întregi, care e România... Cunoașteți teoria sociologică ce ne spune un lucru dovedit: că fiecare individ are tendința să se cațere pe scara socială cu cel puțin o treaptă (sau mai multe) mai sus decît il țin puterile, decît îl îndreptățesc talentul și priceperea acumulată... Iar acolo, pe ultima lui treaptă, dobîndită uneori cu trudă, se oprește, și își dovedește, prin toate acțiunile sale, marginea și incompetența... Din păcate, uneori scara e națională, postul de șef, ocupat abuziv, e important pentru ceilalți, iar pofta și incompetența arivistului cu pricina devin primejdioase pentru societate... El se va înconjura în primul rînd de indivizi obedienți, supunerea devenind principalul criteriu de selecție pentru adunarea celor din jur, aleși după voința șefului. Dacă aceștia au și oarece expertiză în branșa lor, cu atît mai bine țării; căci bovarismul se poate asocia uneori și cu inteligența și priceperea. Dar avem parte cel mai adesea doar de nepricepere și pură slugărnicie la miniștrii și consilierii înconjurători ai șefului, care n-ar suporta alături de el un tovarăș de drum în chip vizibil mai bun decît el (vezi, de exemplu, perechea Dragnea - Grindeanu... Nu știm, caci n-a fost suficient timp, cît de bun era Grindeanu; dar Dragnea l-a perceput repede drept un concurent, și l-a eliminat...). Ajungem astfel să constatăm că întreaga noastră ierarhie, moștenită din comunism (unde ea își află temeiul), e bazată pe impostură și incompetență... Minciuna e instrumentul principal al progadandei de partid, întocmai ca în comunism; dar cel puțin atunci ea era practicată pe față... Vorbim așadar despre paradoxul comunist al minciunii rostite cu sinceritate... Sigur, avem la îndemînă, pentru a explica împerecherea monstruoasă, conceptul de cinism, care subînțelege această impostură. Toată lumea știa pe atunci că partidul minte, iar remediul simplu pentru a suporta această "schizofrenie" socială era dezinteresul general al oamenilor pentru politică. Astazi, PSD si Liviu Dragnea încearcă prelungirea metodei, îmbrăcînd-o în haina mai împodobită a populismului, care ar trebui să aducă poporul alături de conducătorul iubit, căci așa dă bine intr-o democrație așazicînd autentică... Există două feluri mari de populism: cel național, practicat cu succes cîndva și de Hitler (ne amintim sloganul timpului: Die Juden sind unsere Ungluck, "Evreii sint nenorocirea noastra"...): și care am văzut unde a dus... În prezent, acest tip de populism e activ în Rusia lui Putin ("Să redăm mamei Rusia măreția ei de odinioară"...) ori în Ungaria lui Orban ("Ungaria Mare"), căutînd să strîngă popoarele în jurul conducătorilor. Al doilea populism e cel economic, și îl vedem încercînd să funcționeze, cu toate motoarele turate, în "Programul de dezvoltare" al PSD; chiar dacă promisiunile electorale încep pe rînd să se desumfle, la numai citeva luni de la venirea partidului la putere... Acest tip de populism promite poporului o viață mai bună, prin cîștiguri mai mari, făcute din măriri de pensii și salarii, din reduceri de impozite, din ajutoare și subvenții de toate felurile... Asemenea "oferte" îi merg la inimă omului sarac, și îl amețesc mai ceva decît țuica zilnică; îi dau, pentru o vreme, sentimentul prosperității posibile (căci în final minciuna se destramă, dacă nu e ținută în viață prin teroare, ca in comunism, unde a devenit ipocrită doctrină oficială, de care ne amintim cu toții: Socialismul biruitor, Viitorul de aur al României, "Să urce națiunea spre comunism în zbor!"... ). Dovada că această strategie simplă are rădăcini adînci o constituie victoria (zdrobitoare, zice partidul) în alegerile din decembrie 2016 a PSD, care i-a dat în mînă liderului actual Dragnea "măciuca" majorității parlamentare, cu care el a contat să zdrobească orice opoziție, pentru a-și salva capul (amenințat penal) și a-și consolida impostura personală... Se pare însă că lucrurile nu vor să înainteze atît de neted precum le-a gîndit conducătorul... Au intervenit în joc președintele Iohannis, Piața Victoriei, presa de investigație (afacerile Teldrum din Teleorman - trecutul care îl ajunge din urmă pe marele șef), și pînă la urmă, ceea ce numim societatea civilă (inclusiv presa și televiziunile), care pare a se fi deșteptat din somn, spre deosebire de poporul votant, care a dovedit în decembrie că încă mai doarme pe el... Ne va putea păcăli Dragnea în continuare? Se va porni oare o reacție așteptată în sînul partidului, pentru a da jos un conducător nevolnic, plin de pretenții și de păcate? Sau, si mai bine, vom reuși oare să ajungem la alegeri anticipate, în speranța că experiența trăită pînă aici, cu PSD la cîrmă, a fost un revelator eficace pentru poporul larg? Și, evident, în speranța paralelă că PNL (sau alt partid?) va izbuti să devină mai convigător în proiectul politic prezentat alegătorilor... Ar putea deveni PSD (peste noapte...) un veritabil partid național (avînd în vedere mărimea lui, de o jumătate de milion de membri), spunînd oamenilor adevărul despre economia țării, și dorind cu sinceritate binele poporului, și nu pe cel al "tagmei jefuitorilor" (vorba lui Tudor Vladimirescu)? Greu de crezut... Auzim din cind in cind vorbele: "Sînt și în PSD oameni de calitate, onești și pricepuți"... Desigur; numai că ei se pierd în masa mare a mediocrilor, a fripturiștilor și a impostorilor, intrați în partid, ca majoritatea primarilor, de exemplu (să mă ierte minoritatea cea bună...) pentru fraudă și căpătuială... Și mai e alături și Sistemul, și vechii activiști de partid (gen Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae, Codrin Ștefănescu), gata oricînd să-i cînte în strună șefului, propunînd legi cu adresă (ei sînt "intelectualii juriști" ai partidului), în beneficiul unui grup sau al unui individ important... Ar putea partidul să se scuture de asemenea paraziți, care există peste tot, la toate nivelurile de competență din țară, ale deciziei politice ? Greu de crezut... iar cei 27 de ani trecuți de la "moartea" comunismului ne arată "cu tărie" (cum zicea Tovarășul), că sistemul vechi de pile și privilegii e solid, că are tendința să se cronicizeze în societatea românească, bazîndu-se pe priceperea și iuzchiuzalîkul elitei noastre politice, dar mai ales pe nepăsarea și tembelismul oamenilor de rînd, gata să înghită nada oricărei promisiuni populiste găunoase... "Dacă ne dă, să ne dea... dar să ne dea acum..." Asta rezumă filozofia populară a pomenii sociale, veșnic sperate, veșnic așteptate. De vină sînt sărăcia, veche de cînd țara, dar și atitudinea de asistat (ca să nu zicem mai rău...), străveche în mentalul poporului român... Așa ceva "nu trece" ușor, venind probabil tocmai de la traci, și mergînd hotărît spre un viitor al unei prosperități posibile, dar făcute de sus in jos de o guvernare corectă. ca la majoritatea popoarelor lumii ieșite deja din sărăcie. De aceea devine foarte importantă calitatea elitei conducătoare, care la noi se zbate în prezent să se definească pe sine, căutîndu-și niște repere tulburate de intruziunea brutală la vîrf a unor indivizi de tipul Liviu Dragnea... Găsi-vor puterea, partidul și societatea românească, să elimine conducătorii defecți, și să producă unii mai buni? Acesta e pariul României cu viitorul...
Alex Guran

Aveti, in continuare, citeva pareri ale lui Augustin Buzura despre lumea romaneasca, veche si actuala, pe care el tocmai a parasit-o... Si impresia finala, cu care scriitorul a plecat dincolo, nu e prea favorabila... Trista despartire, de o lume neispravita, in care romanii se balacesc de multa vreme fara sa izbuteasca a-si gasi reperele... Cititi si intristati-va...

Pentru toţi cultura costă, dar, după şapte decenii terorizate de propagandişti, oricine poate lesne constata ravagiile făcute de prostie: degradarea alarmantă a ţării, haosul desăvîrşit, efectele mitocăniei şi ale urii. Dacă, fireşte, mai avem o ţară, fapt de care, pe zi ce trece, mă îndoiesc tot mai mult. Ceea ce se numeşte parlament, guvern, preşedinţie etc., nu sînt, în mare măsură, decît transmiţătoare de ordine venite, cum se spune tot mai frecvent, de la nişte comitete ştiute şi neştiute, specializate în numărarea banilor altora, iar reprezentanţilor lor celor mai importanţi le-au dat binecuvîntarea la numirea în respectivele funcţii.

Ce calităţi morale şi intelectuale trebuie să aibă aceştia se poate deduce uşor din graba cu care, ca nişte papagali penibili, spun da la tot ce li se cere şi justifică orice şi oricînd. Nu am probleme cu memoria, sînt conştient că toate acestea le-am spus de mai multe ori, dar mă repet pentru că nu reuşesc să mă împac cu gîndul că această teribilă degradare s-a petrecut cu concursul şi în văzul tuturor. Din păcate, de cele petrecute în deceniul ultim, băsist, cel mai trist din întreaga perioadă postrevoluţionară, nu este vinovat numai fostul preşedinte, ci toţi cei care au închis ochii la fiecare încălcare a legilor şi, mai ales, cei ce şi-au vîndut reputaţia şi conştiinţa pe bani, acceptînd rolul de agenţi electorali. După toate cîte se petrec sub ochii noştri, cine ar mai putea susţine cu argumente că mai avem o intelectualitate şi cîteva idealuri? Şi cine ar putea susţine acum, la un secol de la Marea Unire, că sîntem cu adevărat o naţiune, adică o fiinţă vie care-şi decide singură soarta? Trăim, din păcate, în afara culturii şi a educaţiei în general, într-o lume creată de activişti mult mai mediocri decît înaintaşii lor, care n-au nici o legătură cu ţara, cu tradiţiile, istoria şi cultura ei. O lume fără valori şi fără repere în care, de un sfert de secol, se desfăşoară o nesfîrşită campanie electorală, într-un rai al hoţilor, al marilor hoţi şi învîrtiţi, în care cei ce fură zeci şi sute de milioane de euro rămîn cu banii dacă devin turnători, în timp ce pentru cei cu salarii umilitoare, dar cu o răspundere uriaşă, se aplicã legi drastice dacă acceptă cincizeci sau o sută de lei. Ce stat e ăsta care, pentru cea mai complicată şi mai dificilă meserie, nu e în stare să asigure decît legi brutale, concepute dintr-o perspectivă mai îngustă decît odinioară? Nu îmi dau seama din ce clasă ar trebui să înceapă culturalizarea lor, dar acum pare foarte tîrziu.

Oamenii nu mai ştiu cine sînt, de unde vin, ce au făcut strămoşii lor, la ce folosesc libertatea şi demnitatea pe care le dau pe un kil de zahăr şi pe altul de făină. Cei mai mulţi sînt ca nişte patrupede stradale într‑o eternă căutare a hranei. Crimele, violurile, accidentele din cauza alcoolului nu mai sînt rarităţi, dimpotrivă. Cine a scris Biblia? Popa! Ce sărbătorim la Paşte? Nu ştiu. Cine-i preşedintele ţării? Nu mă interesează!

http://www.observatorcultural. ro/articol/activisti-mindria- tarii/