IN MEMORIAM PANAIT ISTRATI

http://www.biografiasyvidas.com/biografia/i/fotos/istrati.jpg 


Notite de calatorie

Dupa o lunga calatorie spre sud, in fata noastra, perindindu-se stepa Bugeacului cu peisajele dezolante ale unor cimpii pirjolite de arsita acestei veri incandescente, ajungem in sfirsit la Braila, orasul natal a lui Panait Istrati, ce se intinde sub forma de evantai pe malurile batrinei Dunari. Eram acolo, de unde Panait Istrati, acest Gorki balcanian, vorba lui Roman Roland, si-a inceput Sorbona « citind, hoinarind, si mai ales cercetind marea carte a vietii : inima omeneasca ».
Un oras  vechi cu majoritatea edificiilor ce poarta amprenta timpurilor demult apuse, cu strazi pavate, de unde fiecare piatra emana istorie. O istorie a unui oras ce a fost raia turceasca si care azi mai are o retea de hrube de pe vremea ceea, cu cartiere de lipoveni, turci, greci, care venisera de peste mari si tari sa faca comert in acest benefic colt de rai, port la Dunare cu asezare strategica si comerciala inegalabila.

Chiar aproape de centrul orasului. Casa Colectiilor de arta ne-a intimpinat maiestos: o cladire veche cu doua etaje, cu scari din marmora si coloana, un adevarat mic palat, fosta proprietate a unui grec bogat. Domnul Zamfir Balan, ce s-a oferit cu amabilitate sa ne fie ghid, este acel, sub egida caruia mostenirea istratiana devine cunoscuta la justa ei valoare, fie ca e vorba de Muzeul “Panait Istrati”, fie ca e vorba de opera sa, pe care domnul Balan a inceput s-o retipareasca intr.-o editie bilingva, traducator fiind insusi P.Istrati.(cei, ce nu-l cunosc pe Panait Istrati trebuie sa stie ca el a scris in limba franceza).

Am fost condusi prin ulicioarele inguste si intortochiate ale Brailei spre Gradina Publica, sau gradina Mare, cum i-i zic brailenii. Chiar la intrare in gradina-binecunoscuta casa Turinger – loc unde Panait Istrati a fost baiat de alergatura, iar mama Joita-spalatoreasa. Azi in aceasta cladire se afla Oficiul fortelor de munca: o casa cu doua etaje, masiva, frumoasa, portocalie (ca mai tóate edificiile vechi din oras), arata asa, cum a vazut-o P.Istrati. Dupa falimentul familiei Turinger casa a fost cumparata de un medic militar, care prin 1946, cind cu arestarile in masa, fiind acuzat ca detine legaturi cu America printr-un simplu aparat de radio, a fost arestat impreuna cu sotia si copiii. Fata cea mai mare a fost luata cum era, in halat iar in buzunarul de la halat era chea de la poarta de la intrare. O poarta din fier forjat, ce azi pare ca e nu demult schimbata. Ei bine, inchipuiti-va, ca acu, vre-un an  in urma, vine la domnul Balan o doamna in virsta cu cheia ceea pe care o pastrase atitea ani. Si culmea, cheia a venit la lacatul de la intrare, punindu-se astfel capat contraverselor despre casa Turinger. Multi afirmau ca casa ar fi edificiul vecin, azi camin al unui colegiu. Cheia adusa a confirmat presupunerile domnului Balan, care a fost acel, care a luat textul istratian si a mers sa-l confrunte cu realitatea, punindu-le pe toate cap la cap.
 http://www.muzeulbrailei.ro/img/sediu_istrati.jpg
Casa memoriala Panait Istrati se afla in Gradina Mare, e casa fostului gradinar(!), o casa mare, spatioasa, amenajata ca muzeu. Din pacate dupa cutremurul din 1990 o parte din vitrine s-au stricat, cladirea a fost avariata. O comisie de ingineri a interzis accesul vizitatorilor. Azi casa memorial se deschide doar celor mai interesati – cercetatori stiintifici, oameni de cultura, preocupati de opera lui Panait Istrati. In sala din dreapta gasim o succinta retrospectiva a vietii lui Panait Istrati. In rindul de sus – fotografii cu peregrinarile scriitorului – de la Braila de alta data, vederi din Cairo, Alexandria, ca treptat sa se treaca la Nice, Marseille, Paris.

In vitrine- manuscrise, obiecte personale, ochelari, citeva pipe, un aparat de facut tigari: fotografía mamei Joita si o cana pe care Panait Istrati a pastrat-o fiindui draga, luind-o cu sine in lungile sale pribegii.

In alta vitrina o copie a unui tabel scolar a lui Istrati cu note: la citit 10, la compunere 9, la caligrafie 6(!) el care avea un scris atit de citeti si ingrijit!

Intr-o vitrina aparte, bine cunosctutul dictionar Universal a lui Lazar Saineanu, dar primit de la “capitanul” Mavromati, unde A. Zografi ( un alter-ego a lui Istrati), descopera lumea magica a cuvintului: “fiecare pagina cuprindea o lume de cunostinta; fiecare cuvint cautat imi deschidea o lume de cunostinta (…). Uitam de lume si de ticalosiele ei si alunecam de la un cuvint la altul, de la o stiinta la alta (…), ma indopam in chip inconstient si nu ajungeam sa ma mai satur”. (La stapin, in Chira Chiralina, ed. Minerva, Bucuresti, 1982 p.383-385)

Peste tot fotografii cu Istrati: Istrati si Sadoveanu, Istrati din timplu rascoalei din docurile Braile, Istrati si prietenul sau Ionescu, odaia din stinga- un interior cu mobilierul apartamentului lui Istrati din Bucuresti – o masa cu scaune, dulapuri grele – tóate din lemn masiv negru. O pereche de pantofi facuti de cizmarul Ionescu la Paris, un geamantan vechi.

La intrare, - o expozitie de carti: Pagini de corespondenta, ed. Porto-Franco, Galati, 1993 si restul aparute la Braila- Chira Chiralina ( 1994), Povestirile lui Adrian Zografi (1995), P. Istrati – omul care nu adera la nimic. Documente din Rusia Soviética (1996), Copilaria lui Adrian Zografi (1996), Tata Minca (1997).

Aceste volume au aparut la Editura “ISTROS” a muzeului Brailei prin stradania domnului Z.Balan si a colaboratorilor sai. In lucru se afla “Casa Turinger”, care speram sa apara in curent.

La iesirea din Casa Memoriala “P. Istrati” ne inconjoara Gradina Publica, al carui calificativ mai exact ar fi proaspata – cu havuz in centru, cu iarba de un verde crud, e peste tot curat – liniste, impacare ca pe vremurile lui Istrati. “ Aleele Gradinii erau aproape pustii catre cele doua porti principale; soarele crepuscular aurea nisipul, in vremea ce boscheturile de liliac se scufundau in umbra serei, liliecii zburau de colo- colo (…) (P. Istrati, Chira Chiralina, 1994, p. 3)

Briza ce vine dinspre Dunare iti mingiie placut pielea infierbintata de arsita verii. La terasa special amenajata, asa ca pe vremuri, duminica mai cinta fanfara, iar serile, ca alta data,perechí de indragostiti trec agale pe aleile adumbrite de falnicii copaci…

“Toate drumurile duc la Roma”, zicea un intelept; in Braila tóate drumurile duc la Dunare. Si aleile parcului isi proptesc fruntea in parapetul de pe malurile Dunarii, acea Dunare ce a fost dorul, visul si pasiunea lui Istrati.

De la acel zid de asupra malului Dunarii poti vedea tot ce e legat de marele ratacitor. Chiar in fata, la citiva zeci de metri, - docurile si depozitele sale insirate, aproape asa cum le vazuse micul Adrian Zogafi, atita doar ca nu mai exista azi masa de hamali, ce descarcau vagoanele cu cereale:

“In fata unui depozit cu poarta cascata si neagra, o multime inghesuita, nerabdatoare, urla sa fie primita la lucru (…).Dind din coate cu putere si injurind naprasnic cei mai voinici se impuneau si izbeau sa “apuce sacul”, pe cind cei piperniciti se invirteau neputinciosi, strigind ca stau demult fara lucru si ca s-au saturat (…).

(P.Istrati. Codin, editura “ISTROS”, Braila, 1996, pag.69).

In departare, in stinga –Comorovca- o mahala saraca, “vestita prin cuitarii ei”, “un fel de maidan tiganesc si , totodata,singura mahala in care politia nu indraznea nici odata sa patrunda noaptea(…) de jur-imprejur, se isirau in neregula casele mici cu fatadele varuite in galben, improscate cu noroi (…). Curti desfúndate; Porti si garduri aplecate.”(…) (P.Istrati. Codin, pp. 35-37).

Azi, desigur Comorovca de alta data nu mai exista, si o ceata nostálgica acopera departarile, iar gindul te duce la timpurile, cind tinarul Panait abea pasea in viata, invatind de la Codin ca”oameniinu pot sa iubeasca, oamenii un stiu sa faca dreptate! Si in acelasi timp primind o lectie de umanism, de adevarata fratie barbateasca.

Am parasit cu  regret, Gradina Mare pentru a ne indeparta in directia opusa Comorovcii, inspre mahalaua greceasca, Carachioi, unde si azi mai poti vedea acele case, casuta si bojdeuce pe linga care trecea Panait Istrati mergind spre crisma lui kir Leonida. Azi, desigur,ca crisma nu  mai exista, iar in casa locuieste o ruda indepartata a lui P. Istrati. Pe linga fosta circiuma o stradela ne conduce din nou spre malul Dunarii. Azi malul abrupt este pardosit cu un zid temeinic de piatra, insa, pe timpurile lui Istrati nu era decit un mal abrupt, o ripa, de fapt, unde tatal lui kir Leonida l-a impins pe Panait Istrati, mai sa-i rupa gitul, pe cind admira maretia iubitei Dunari, in loc sa fie la tejghea in circiuma.

Braila este o legenda vie; la fiece pas iti pare ca te vei intilni cu personajele istratiene,parfumate de un exotism oriental, caci exista realmente (sau au existat) casa Chirei Chiralina, acea codana, ce…se gatea de dimineata pina seara si mama facea la fel, caci ea era tot atit de frumoasa. Dintr-o cutie de fildes amindoua, inaintea oglinzii, isi faceau genele cu kiparos imuiat in undelemn, sprincenele cu un taciune de lemn de busuioc, iar pe buze, pe obraji, ca si pe unghii dau cu rosu de Karmaz. Pe una din ulicioare parca iaca-iaca va aparea chipul vulcanic a lui Codin, la colt iti tresare inima caind vezi placinte de vinzare:”Oare pe unde o fi kir Nicola cu celébrele sale placinte in foi, cu brinza, oua si zahar? Peste tot respira aere de poveste orientala, e “o mie si una de nopti infinita”…

Parasim cu regret acest oras minunat si pareri de rau ne invaluie: de ce aflam despre el atit de tirziu? De ce Istrati e atit de putin cunoscut si apreciat ?... Cu invidie ca ei, brailenii, ramin, iar noi plecam, privim orasul scufundat in somn spre a reveni alta data poate.

                                                                     SVETLANA PALLADY       

                                                                   26 august 1998, Braila , Romania