Limba română a fost omagiată în Timocul sârbesc

Comunicat de presă

La Biblioteca Națională din Bor a avut loc în data de 31 august 2017 conferința „Sinonimia vlah/român – provocări și realități. Graiuri vorbite de românii/vlahii din Timoc”, organizată de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, în parteneriat cu Asociația pentru cultura românilor/vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum”. Evenimentul a marcat sărbătorirea Zilei Limbii Române.
Un cuvânt de salut a fost adresat de conducerea bibliotecii, de moderatorul conferinței, Zavișa Jurj, președintele Asociației „Ariadnae Filum” și de reprezentanții Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, care au transmis mesajul directorului general adjunct, Nicolae Brînzea.
„Venim în această zi de sărbătoare, în care omagiem limba română, cu un mesaj de felicitare, dar și de încurajare pentru toți vorbitorii de limbă română din Valea Timocului. Felicitări pentru capacitatea extraordinară de a păstra intactă o limbă nu scrisă, ci doar vorbită. Au vorbit-o străbunicii, bunicii, părinții și pe care se străduie să o vorbească și copiii. Încurajare pentru eforturile care trebuie depuse, în parteneriat, ca limba română să reziste. (…). Institutul <> vă asigură că va continua proiectele destinate etnicilor români din Serbia, cu accent pe utilizarea limbii române și în alt spațiu decât cel privat. Limba română rămâne factorul care ne unește și care reflectă conștiința comună a destinului românesc”, a transmis domnul Nicolae Brînzea.
Cele peste 100 de persoane de toate vârstele prezente la eveniment au audiat apoi prelegerea susținută de etnograful și lingvistul Slavoljub Gațovici, autor al seriei de Lucrări selectate privind Istoria Românilor/Vlahilor din Serbia de Răsărit în cinci cărți. Limba română s-a format și a evoluat de-a lungul Dunării, graiul timocean fiind o mărturie a acestui aspect. Controversa referitoare la graiul timocean ca limbă vlahă nu are fundament științific, ci doar o origine pur politică, croită de autoritățile sârbești, teză care poate fi combătută numai prin folosirea limbii române în școli și în biserici, fără piedici, fără presiuni, fără tertipuri. Limba vorbită de românii din Timocul sârbesc este o variantă a limbii române, nu o limbă distinctă, a concluzionat etnograful și lingvistul Slavoljub. Gațovici.
Partener media: TVR Internaţional

1 septembrie 2017
Departamentul de Comunicare
Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru Românii de Pretutindeni
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni