La întoarcerea din vacanță..

Intoarcerea din vacanță e uneori un prag psihologic greu de trecut... Am simțit asta la revenirea acasa din insulele grecești: am fost in Kriti, insula in care s-a nascut Zeus, si unde a domnit regele Minos (cel cu Minotaurul, ucis de Tezeu...), si in vecina ei, Santorini, insula vulcanica ce a explodat la un moment dat (se pare, prin mileniul trei inainte de Hristos), oferind astfel legenda asezata la temelia mitului Atlantidei lui Platon... Dar nu despre greci si mitologia lor poetica vreau sa vorbesc acum, ci despre dezamagirea incercata la intoarcerea in draga noastra "patrida"... Am avut, revenind acasa, un fel de cadere sufleteasca; m-a cuprins, cum zice poetul, "o tristețe iremediabila"... Motivul e, desigur, starea precara a vieții noastre romanești. Toate merg anapoda la noi, economia se clatina, guvernul se bilbiie, politica e greu de ințeles in masurile absurde pe care conducatorii nostri le iau in fiecare zi... Luati un exemplu de conducator: nu domnul Dragnea e cel mai semnificativ; el nu e decit un țăran smecher, lacom de avere si putere, care poate fi lesne încadrat in categoria parvenitului, tip stravechi in societatea romaneasca a ultimului secol. Mai trist e insa jupînul Tăriceanu, care trece drept un boier cu ștaif, care are pe frunte o inscripție liberala, dar care face o politica socialista de tot rîsul, gudurindu-se pe linga PSD, si fiind mai extremist si mai activ in propunerile sale de stînga decit insuși Dragnea, mai prudent si mai retractil mai fire. Prestația politica a lui Tariceanu e deadreptul jalnica, ilustind pe deplin categoria oportunistului și a fripturistului, atit de tipica vietii noastre poltice actuale. In afara de cei doi lideri, altii nu se prea vad pe scena politica (Basescu, Nicușor Dan, maghiarii - marunți oportuniști). E poate de luat in seama Ludovic Orban, aflat in ultima vreme intr-o ofensiva de imagine, si care pare a-si fi propus relansarea cu adevarat a Partidului Liberal, sculat din letargia ultimilor ani. La romani a contat intotdeauna calitatea liderilor politici. Un lider carismatic poate trage dupa el un intreg partid; si invers, absența unui asemenea conducator "viteaz" poate fi un handicap grav pentru traseul partidului (vezi Basescu in anii sai buni, mobilizind PD la victorie... si invers, vezi azi Nicușor Dan, lider fara vocatie, care va ingropa in cele din urma USR, partid care n-a confirmat ceea ce promisese, si care va disparea probabil la urmatoarele alegeri...). PSD, aflat la putere, e intr-o permanenta zbatere buimaca, luind anapoda masuri economice si financiare la care apoi e silit sa renunțe, nestiind cum sa faca pentru a da impresia ca știe sa guverneze, cind de fapt se vadeste tot mai clar scopul sau principal: sa apuce niste bani, pentru conducatorii si activul de partid, inainte de a se risipi impresia prima, de partid mare si sigur de sine, reprezentant al "oamenilor muncii de la orase și sate"... Va fi greu ca PSD sa fie dat jos cu forța, asa cum ar merita; caci de mai sta un an la putere, va face praf economia româneasca (deja inflația, primul indicator al posibilei crize, a inceput sa urce, drept urmare a creșterilor irationale de venituri, date din pixul lui Dragnea). Dar sa asteptam inca trei ani, pina la viitoarele alegeri, e foarte mult si foarte riscant. Se pot intimpla in acest timp lucruri grave, care vor amaneta viitorul țării... Ne aflam deci intr-un fel de blocaj politic, de care Dragnea si ai lui vor profita cit vor putea: deocamdata iși trag repede salarii uriașe pentru demnitari si primari, si pensii nesimțite, de zeci de mii de lei, pentru oamenii vechi care se retrag, ca sa faca loc noilor activisti de partid, ce vor pune mina pe puterea administrativa si funcționareasca. PSD va deveni un partid parazit, ce va suge snaga țării prin venituri mari, stoarse de la buget si date oamenilor de partid, care vor fi puși sa conduca diferitele sectoare (bănoase) ale economiei si finanțelor țării. Si prima supapa a acestor cheltuieli in creștere va fi sporirea datoriei externe, pe care pesediștii o vor lasa moștenire generațiilor viitoare...
Aceasta trista situație mă adincește intr-o lehamite fara speranță... Am pățit cu toții asta, in vremea comunismului, cind soluția cea mai simpla pentru a rezista mizeriei ideologice si crizei economice era sa te tragi la o parte, sa nu participi sufletește la viața sociala (care viață socială?...), sa boicotezi (cu un termen cam pretențios) istoria... Iata ca am ajuns tot acolo; si de unde credeam ca putem interveni in propriul nostru destin, prin exprimarea unei opțiuni politice sau sociale, vedem cu tristețe ca democrația la români joaca impotriva lor, ca la mai toate popoarele slabe si lesne manipulabile. Vreti un exemplu elocvent? Priviți situația din Rusia vecină: țara mare, bogată, o putere veche, cu un popor care ar putea conta pozitiv in istorie (cu care, cum se zice, se poate face treabă), dar care de mai bine de zece ani il suportă pe Putin in fruntea țării, si probabil ca il va pastra acolo pina la moarte, dupa gloriosul model al lui Stalin... E adevarat ca românul e mai "mișcăcios", mai versatil, mai oportunist decit rusul, si mai greu de dus la drum intr-o direcție constanta - asta in condițiile unei alegeri libere... Dar Dragnea a gasit formula ideala pentru a-l pune in lesă pe român:
i-a promis, si continuă sa intrețina aceasta iluzie, venituri mai mari, intr-o forma sau alta: mariri de pensii si salarii, taieri de taxe si impozite, alte marafeturi cu care poate fi prostit omul obișnuit... Romanul de rînd nu se intreaba cum se poate face asa ceva; el crede ușor, si așteaptă sa i se dea... Pe acest principiu al "morcovului așezat in fața măgarului", situația poate continua multa vreme... Șantajul pe saracie e dintotdeauna eficient, si el dă conducerii hoațe, ajunse prin minciună la putere, timpul suficient sa-și umple sacul si sa se retraga undeva la adapost (vedeți noile "locații" securizante: Ghiță la Belgrad, Puiu Popoviciu in America, Dragnea, in curind (?), in Brazila...). Așa faceau si domnii fanarioti, care la ieșirea din "post", dupa patru ani, plecau sistematic catre Viena si Paris, niciodata înapoi in Fanarul din Istanbul. de unde pornisera, si unde ii așteptau turcii, ca sa-i jupoaie de banii strinși in Țările Române...
Prin urmare, dupa atita analiză si teorie (tristă), am luat o hotarire practică: ne lăsăm de activitatea de comentator al vieții sociale din jur, si ne retragem in singurătate si tăcere... E ceea ce mai poate salva un suflet fără speranță, care, vorba poetului, nu mai crede nici in Iehova... Nu știu daca bravul popor romîn e gata sa se reîntoarca la "somnul cel de moarte", cu care l-a obișnuit istoria in atîtea rînduri. Poate se va intimpla un miracol, poate va veni la noi Mesia eliberatorul... Dar deocamdata, starea personală resimțită e lehamitea, si ea cuprinde si îneaca totul... Vom tăcea: de tot, sau doar pentru o vreme, Dumnezeu știe... Zice cronicarul Miron Costin: "Orice faci, fă și cată sfîrșitul cum vine"... Aici sîntem, la sfîrșit de vară, la sfîrșit de seară, la sfîrșit de țară ... Cam asta a fost... Sper să-mi păstrați o amintire prietenoasă...
Alex Guran