Doi poeți, același destin Similitudini bizare între Mihai Eminescu și Castro Alves

” Antonio de Castro Alves este un nume care pentru cei mai mulţi dintre noi,românii, nu rezonează cu nimic. Dar dacă spunem că el este imaginea braziliană în oglindă a lui Eminescu, lucrurile se schimbă. Şi chiar este aşa, pentru că, dincolo de chipurile celor doi, aproape identice, întâlnim similitudini în creaţie, destin,dramă existenţială etc., ce ne produc emoţie şi mirare,bucurie şi întristare, deopotrivă. ”(Dumitru Manolache)
Cei doi mari poeţi naționali ai României și Braziliei, Mihai Eminescu și Castro Alves, aparţin Romantismului, o mișcare artistică și literară care a debutat în Europa la finalul secolului XVIII și începutul secolului XIX, ca o reacţie împotriva esteticii neoclasice, vizând o mai mare libertate de expresie. Romantismul ne-a adus, cu precădere în literatura - dar și în artele plastice, pictură, sculptură, arhitectură - nume impunătoare în cultura universală, precum Goethe și Schiller în Germania, Puskin în Rusia, Chateaubriand și Victor Hugo în Franța, Byron și Walter Scott în Marea Britanie, Jose de Alencar și Gonçalves Dias în Brazilia, Eminescu și Caragiale în România. Romantismul
coincide, cronologic, în diverse ţări, cu mișcările naţionale care vizau independenţa politică, cum era cazul României lui Eminescu, sau a emancipării unui popor, cum era cazul Braziliei lui Castro. Putem concluziona, că atât Eminescu cât și Castro au trait într-o epocă în care idealurile naţionale ale celor două ţări și-au găsit în ei reprezentanţii perfecţi. Eminescu, în “Scrisorile” sale, și în special în
“Scrisoarea a III-a”, și-a exprimat clar dragostea de patrie si dorinţa insufleţitoare de a-si apara ţara impotriva cotropitorilor straini, asa cum si Alves , in cartea sa “Os escravos”, in special in poemele “O navio negreiro” si “Vozes d´Africa” a incercat sa induca brazilienilor dorinta de libertate si de abolire a sclaviei. Poemele sociale ale celor doua genii au atins culmile elevaţiei, dar nici poemele
lor lirice n-au ramas mai prejos. E suficient sa amintim poemul lui Castro Alves “Os anjos de meia-note” in care poetul brazilian vede defiland prin fata sa umbrele celor sapte femei pe care le-a iubit si urna ultimei umbre “a glória talvez, talvez a morte!...”.La fel si Eminescu, in “Luceafarul”, poem în care geniul renunţă la nemurire, urmând calea iubirii pământene. În afara de fundalul tematic, mai exista destule similitudini în operele celor doi poeţi: vocația Cosmosului, setea de absolut, chinurile amorului, Thanatos și Eros, singurătatea și dorul, natura, eliberarea și dorinţa de reintegrare în macrocosmos, etc.
Există insă și alte numeroase coincidențe în destinul celor doi poeţi: ambii au trăit puţin, Alves până la 24 de ani, Eminescu până la 39, ambii au început să scrie versuri încă din perioada adolescenței- Castro și-a recitat primul poem în public în Salvador, la 14 ani, iar Eminescu a scris primele versuri în 1866, la doar 16 ani – amândoi s-au nascut în localități modeste, departe de marile centre urbanistice, Castro Alves în Cabaceiras în nord-estul Braziliei , iar Eminescu în Ipotesti în...nord-estul României, ambii au parcurs mari distanțe, au cunoscut mari orașe, lucru rar în acele vremuri. Poetul lusofon a plecat întâi în Salvador, apoi în Recife unde s-a facut cunoscut și ca poet, a stat o perioadă în Rio de Janeiro, ca, în cele din urmă să se stabilească în Sao Paulo unde a și cunoscut consacrarea
ca poet național. La rândul său, Eminescu a trăit în Iași, Botoșani și București, apoi a fost la Berlin, Praga și Viena, întorcându-se în final la București, unde a și murit la 15 iunie 1889 în Sanatoriul Șuțu. Din nefericire niciunul n-a terminat cursurile superioare la care au fost înscriși, Alves la Facultatea de Drept din Sao Paulo, iar Eminescu la Facultatea de Filosofie din Viena.
Demnă de evidențiat este și asemănarea fizicăextraordinară a celor doi: “Câteva clipe, emoţia a fost
atât de puternică, încât abia după aceea am văzut numeletânărului cu chip de «Luceafăr», cu plete negre date pe spate şi cu trufia «tinereţii veşnice» în privire: Antonio de Castro Alves. Am pus alături cele patru fotografii ştiute ale lui Eminescu şi am constatat o asemănare fizică frapantă”(Lelia
Rădulescu, , director al Bibliotecii Mitropolitane – Filiala “Ioan Slavici” Bucureşti). Eminescu și Alves au publicat doar câte un singur volum în timpul vieții lor: în 1883, când apărea volumul “Poesii” al lui Eminescu, apărea și volumul postum “Os escravos” a lui Castro Alves.
Ambii scriitori au fost persoane afectuoase, afabile, generoase. Amândoi au iubit până la sfârșitul vieții o femeie: Eminescu pe poeta Veronica Micle, Alves pe actrița Eugenia Camara. Amândouă iubitele aveau copii din căsătorii anterioare: Eugenia o fiică, Veronica , două fiice. Ambele au murit destul de repede după cei doi poeți: Eugenia pe 28 mai 1874, la trei ani după moartea lui Alves,
Veronica pe 3 august 1889, la doar 18 zile după Eminescu.
“Ce revelaţie extraordinară e să descoperi într-ozi că destinul absolut individual al unui creator de geniu repetă avatarurile şi drama existenţială a celuilalt... Două vieţi paralele, fiecare desfăşurându-şi firul scurt pe alte coordonate geografice...”, spune Doamna Lelia Rădulescu.

F. C.
Curier portughez

http://ambasadaromaniei.pt/site/images/Newsletters/Curier_Portughez_16.pdf