Cum am votat la Londra. O relatare


Il vreti pe acest mic monstru presedinte?
Ieri am fost la vot. Traiesc din 2000 in “străinătate” (aşa m-a instruit declaraţia pe propria răspundere să scriu), dar, fiind de profesie politolog, am votat dintotdeauna la alegerile noastre: la Los Angeles in 2000, unde eram pentru diploma de licenţă, la Helsinki in 2004, 2008 si 2009, unde eram pentru diploma de master, şi la Tokyo in 2012, unde eram pentru diploma de doctorat. Ieri aşadar şi la Londra, unde am ajuns să lucrez din luna aprilie pentru un parlamentar britanic. Din păcate, au fost cele mai neplăcute alegeri la care am participat vreodată şi m-au luat complet pe nepregătite.
Iată ce ni s-a întâmplat alegătorilor din Londra:
M-am trezit domneşte la 10:30, că era duminică şi timp berechet. Am vorbit la telefon cu părinţii care votaseră deja în ţară. M-am aşezat la un prânz confortabil la 14:00, după care m-am îndreptat tacticos, fără grabă, măsurat, liniştit că îmi voi face datoria cetăţenească, la 15:00, spre ambasadă.
După o uşor plicticoasă călătorie de un ceas cu autobuzul, sosirea la ambasadă mi-a dat primul indiciu că ziua nu urma să decurgă chiar cum mă aşteptasem. Ambasada României de la Londra era închisă. Portarul, care mătura liniştit frunzele căzute în faţa porţii, m-a îndrumat pe mine şi pe alţi câţiva tineri dezorientaţi să mergem la consulat, la “15 minute pe jos mai încolo. O să vedeţi coada.”
Am văzut-o. Consulatul se află la parterul unui bloc anonim de birouri pe un colţ, cu intrarea principală la 344 Kensington High Street. Coada la care am ajuns la ora 16:30 nu era însă nici anonimă şi nici pe Kensington High Street. Motivul era că lumea nu era încolonată la intrarea principală, ci pe Addison Road, o străduţă care face colt cu Kensington High Street, la o intrare laterală micuţă micuţă, cât abia să se poată strecura prin ea două persoane mergând în direcţii opuse. Coada se întindea de-a lungul străzii Addison până la colţul ei cu strada Melbury, circa 0.1 mile, mă informează Google Maps. Românii stăteau la coadă în rânduri de câte 3, 4 persoane. Într-un exerciţiu de aritmetică, hai să spunem că fiecare rând ocupa 1 metru de trotoar (chit că eu ţin parcă minte că eram mai îngrămădiţi), şi obţinem o coadă de 0.1 mile x 1609 metri per milă x 1 rând pe milă x 3-4 persoane per rând = 482-643 de persoane.
M-am împrietenit cu vecinii, că doar ce era să fac câtă vreme stăteam la coadă? Foarte multţi tineri, dar nu numai. Lume veselă, relaxată, curată, puţin amuzată de coadă – dar convinsă că va putea la urma urmelor vota. La urma urmelor, nu era nici ora 5, secţia se închidea la 9, cum să nu intrăm?! Am discutat uşor politica de la noi, întâi sfios, că nu ştii niciodată pe cine susţine vecinul sau vecina din coadă, apoi mai vârtos când am descoperit că toţi din cele două rânduri din faţa şi din spatele meu doream să votăm exact la fel: “Macovei în turul unu, şi Iohannis în turul doi.” Nimeni nu era panicat că Macovei îi va spulbera şansele lui Iohannis şi toţi spuneau că votează strategic, din dorinţa de a da un mesaj clar clasei politice de acasă despre ce anume este interesată diaspora.
Ne-am alimentat veselia şi amuzamentul cu sandvişuri şi băuturi de la supermarketul alăturat, dar ca pe la ora 19:30 lumea a început să devină agitată. Mai era mult de mers până la poartă pentru cei care sosiseră odată cu mine, dar fireşte se adunaseră alegători în spatele nostru şi după ora 16:30, iar coada era tot la fel de lungă ca atunci. Eu am scos telefonul şi am început să fac videouri pe care le-am postat pe Facebook, pentru că auziserăm că Biroul Electoral Central vroia să ne închidă poarta în nas şi că la Paris lumea cânta Deşteaptă-te române ca să fie lăsaţi înăuntru. La un moment dat mi-a murit bateria, iar un domn în vârstă din Timiş (ca să vedeţi că toată păturile demografice erau la coadă, nu doar tinerii) mi-a pus la dispoziţie maşina sa să îmi încarc telefonul ca să pot continua filmuleţele. Colegialitate, mi-a plăcut foarte mult.
Am intrat la vot la ora 20:40, la mustaţă. În spatele meu, aceeaşi coadă – nervoasă! La Londra, într-un poate din cauza cadrului de calm britanic, lumea nu făcea încă scandal ca la Paris în momentul când am intrat, dar când am ieşit, la 20:45, s-a spart digul şi au început rafale de “Vrem să votăm!”.
Poliţia britanică apăruse deja pe la 20:30 (patru dube!), iar în coadă circulau zvonuri că la Paris jandarmii dau deja în alegători. Simţindu-mă în relativă siguranţă, m-am prezentat şoferului din prima dubă, i-am explicat că lucrez pentru un parlamentar de-al lor, şi i-am întrebat totuşi ce căutau aici şi dacă aveau ordine să ne trimită acasă. Răspunsul, perfect politicos: “Suntem aici să ne asigurăm că nu vă răsfiraţi în trafic şi nu au loc accidente. Momentan nu avem ordine să vă dispersăm. Vă rugăm să nu ieşiţi de pe trotuar.”
La ora 9 s-a produs inevitabilul. Poarta consulatului a fost închisă. Lumea a început să bată în geamuri, vizibil scandalizată. “Vrem să votăm!” tuna peste tot, iar când jandarmii s-au postat la intrarea principală a clădirii consulatului ca să poată pleca comisia, strigătul s-a preschimbat în “Jos Ponta!”. Nici un rezultat. Comisia a dispărut, iar cei peste 500 votanţi deveniţi subit protestatari după cinci ceasuri de aşteptare au rămas să glumească pe seama jandarmilor între valuri de scandat în faţa unei clădiri goale: “Ăştia probabil nici nu pricep despre ce e vorba!” Oamenii s-au dispersat pe la ora 21:45, mormăind supăraţi în barbă că la turul 2 vor fi prezenţi la ora 9 dimineaţa.
Dupa cum văd eu lucrurile, ceea ce s-a întâmplat la Londra este absolut scandalos. Pot aprecia mult eforturile oamenilor din comisie – se vedea că munceau pe rupte, probabil puţin înspăimântaţi de mulţimea de afară care cine ştie ce le-ar fi putut face dacă se înfuria pe ei. Tracasaţi de votanţi indignaţi, cei din comisie mormăiseră înainte de a evada că ei făcuseră de fapt cerere de la Bucureşti să se facă mai multe secţii de votare la Londra, dar că permisiunea nu fusese acordată.
Se pare totuşi că eu am fost la cea mai puţin aglomerată secţie de votare din cele trei din Londra. Celelalte două erau în aceeaşi clădire, în Institutul Cultural Român la sud de Tamisa, de unde am văzut poze cu o mulţime încă şi mai mare de alegători. Nu reşesc să pricep, fără să îi suspectez pe organizatori de rea voinţă, de ce s-au înghesuit două secţii de votare într-o singură clădire într-o metropolă de talia Londrei şi de ce a treia a fost pusă într-o încăpere mică cât jumătatea unei săli de clasă şcolăreşti, după o poartă cât strunga unei stâne de oi, pe când cogeamite ambasada (amplasată la numita adresă 4 Palace Green), cu o poartă largă cât să treacă două maşini prin ea şi dotată cu un veritabil parc cu gazon englezesc pe terenul ei, este închisă.
Mă bucur foarte mult că aici pe Contributors s-a postat mult despre alegeri. Laud în special textul Laurei Bretea, cu o binevenită şi lucidă analiză. Sugerez tuturor din ţară să facă presiuni să se rectifice situaţia secţiilor de vot din diaspora, căci se pierd voturi. Sugerez deasemenea tuturora din diaspora ca sâmbătă seara înainte de turul doi să se documenteze de pe site-ul MAE despre adresele secţiilor de votare (aud că unii de la Londra vor să meargă la vot la Birmingham sau Bristol), şi să vină pregătiţi de dimineaţa cu sandvişuri şi apă minerală, resemnaţi cu gândul că vor trebui să meargă cu schimbul la WC în cafenelele din preajmă.
Români, să nu fiţi mofluzi. Conştientizaţi faptul că la vot în diaspora e un război în tranşee şi că ce vi se întâmplă este rezultatul unei strategii. Dacă vreţi schimbare, nu vă resemnaţi şi arătaţi-le lor că electoratul este încrâncenat şi nu se lasă cu una cu două. Baftă în turul doi!
ALEXANDRU LUTA