Și a fost anul, de la Dumnezeu, 1989...

COMENTARIU:
Să ne amintim de acest an providențial, ultimul an al comunismului european... Se arată în acest documentar o mulțime de lucruri petrecute în 1989. Se vede felul în care comunismul a căzut, așazicînd pașnic​,​ în toate țările "vecine și prietene", reforma începută in Uniunea Sovietica prin perestroika lui Gorbaciov continuînd în Cehoslovacia și Polonia, dar și în Ungaria, Germania democrată și chiar în Bulgaria... Numai la noi, datorită durității regimului și a încăpățînării lui Ceausescu, a fost nevoie de violență, de vărsare de sînge, de execuția tiranilor și de celelalte evenimente, care ne-au singularizat prin "barbarie" între toate țările socialiste... Jivkov a fost lăsat să plece din țară, și a murit de cancer în Chile, peste cîțiva ani. Ceaușescu a murit împușcat la zid, în zi de Crăciun, în cazarma din Tîrgoviște...
Al doilea lucru care se vede acum mai bine e faptul ca am avut totuși o disidență anticomunistă și anticeaușistă, manifestată de-a lungul anului prin scrisori de protest, pamflete (inclusiv poetice), mici greve, manifestări în general individuale, ale unor intelectuali, sprijinite de radio "Europa liberă", post ascultat pe atunci de toți românii. Iar in finalul anului, a apărut chiar o scrisoare de protest a unor conducători importanți ai partidului, între care se remarcă Silviu Brucan, cel ce va deveni un fel de guru al revoluției române.
In al treilea rind, e evidentă participarea tovarășilor ruși la evenimente, Gorbaciov dorind cumva să impună perestroika sa "prietenilor" de lagăr socialist. La noi asta s-a combinat cu dușmănia fățișă ​​dîntre Ceaușescu și Gorbi, care a contribuit probabil și ea la sprijinul direct acordat de KGB (devenit peste noapte prieten al poporului român), prin trimiterea faimoșilor "turiști" sovietici (cțte doi in cîte o Lada), intrați în țară prin octombrie 1989. Petre Roman a vorbit despre cifra de 30.000 de asemenea agenți, o adevărată trupă de specialiști, care au stat în România, zice același Petre Roman (care știa ce spune, fiind prim ministru), pînă în toamna anului 1990... E limpede că Gorbaciov a vrut să fie sigur că echipa ce luase puterea în România nu va avea dificultăți s-o și păstreze, deși mineriadele ce au urmat au arătat ca de fapt comunismul rezidual, prelungit în comportarea noii echipe a lui Iliescu, a fost priceput si contestat de o bună parte a societății civile românești, care s-a revoltat (vezi studenții din Piața Universității). Dar noii comuniști au învins pînă la urmă (si cu ajutorul minerilor), atunci ca și acum, cînd, iată, după 30 de ani, PSD-ul de azi scoate la alegeri (pe cinstite sau prin fraudă) un scor de aproape 50%... E o evoluție, de la 66% voturi pentru Frontul Salvării Naționale in mai 1990, la 47%, din cei 30% alegători prezentați la vot, in decembrie 2016... Am evoluat cumva pozitiv, adică n-am mai votat masiv cu Frontul, ci am stat (ca protest sau din nehotărîre) acasă... Dar e un progres timid, care n-a putut îndepărta PSD-ul de la putere, așa că dl Iliescu a putut fi urmat azi, in chip fidel, de dl Dragnea... Mare progres... Asta arată o tendință inerțială de stînga în adîncul mentalității bravului nostru popor, care nu e dispus să creadă în valoarea și importanța unei drepte politice românești... Nu-i vorbă ca nici partidele de dreapta n-au strălucit în toți acești 30 de ani, pentru a oferi o alternativă convingătoare alegătorilor români. Nu uitam, de exemplu, ca dl Băsescu, aflat inițial in fruntea unui partid socialist, a trecut într-o noapte, cu arme și bagaje, în tabăra Popularilor europeni (care erau mai puternici...), Partidul Democrat devenind astfel un partid așazicînd de dreapta... Vor apărea în viitor partide noi, ni se spune; să nu desperăm, ci să nădăjduim... Dar nădejdea e subțire, lipsesc adevărații lideri carismatici de dreapta, in stare să mobilizeze masele și să demaște eficient rapacitatea și corupția PSD-ului... Așa că vom fi mai departe o țară socialistă, fie și una mascată, singularizîndu-ne printre țările serioase europene (căci între timp am fost primiți în UE, și in NATO), și atrăgînd pe la noi numai investitori cinici, dispuși să negocieze mita cuvenită cu gușterii pesediști de la putere... Foaie verde de dudău, o să fie și mai bine...
PS. Observați un amănunt, care acum ne poate părea pitoresc, dar care își păstrează valoarea lui simbolică... Urmăriți discursul lui Ceaușescu la mitingul "de adio", din 21 decembrie. La un moment dat, se aude din piață faimosul vuiet, care întrerupe discursul. Ceaușescu rămîne cu mîna și cu vocea în aer, neînțelegînd ce se întîmplă. Atunci apare din spate aghiotantul (cel cu pălărie), care îi șoptește două cuvinte, și apoi se retrage. Dacă ascultați atent, puteți auzi acele cuvinte profetice:
"E Secu' ! " Ceaușescu pare a nu fi înțeles, rămîne nemișcat, așa că aghiotantul revine (camera între timp comută imaginea, operatorul dîndu-și seama că e vorba despre ceva grav), și îi șoptește din nou aceleași vorbe. Pentru că Ceaușescu e tot inert, intervin și cei din interior, de dincolo de ușile cu geamuri, intre care se afla și Leana, care îi strigă același lucru. De data asta, Ceaușescu pare a înțelege, așa că reacționează, și strigă enervat; "Ho, fă!", probabil in felul lui obișnuit țărănesc de a o pune la punct pe Leana, atunci cind femeia îl scotea din sărite... Deși învelișul situației pare amuzant, momentul e dramatic, marcînd tocmai minutul in care se produce, pentru Ceaușescu, revelația trădării Securității, care, i se comunică șefului, s-a dat cu protestatarii, ​î​n loc să tragă în manifestanți, apărînd Conducătorul și cuceriririle socialismului... Ce a urmat se știe, dar nu în totalitate. Generalul Stănculescu a declarat mai tîrziu că el a dat ordin ca armata să rămînă ​î​n cazărmi, iar tancurile ce porniseră spre centru să se întoarcă din drum. Celalalt general, cel de Securitate, Iulian Vlad, a declarat și el că a ordonat trupelor de securitate să nu tragă în mulțime, căci, spune el, apelînd ca probă la logica noastră, de ar fi tras Securitatea, făcea prăpăd de morți și răniți între oamenii ieșiți pe străzi... Pe cine să crezi? Au fost totuși destui morți și răniți, iar autorii acestor crime trebuie căutați, în bună logică, printre cei ce dețineau arme, adică militarii și securiștii... Mai tîrziu, dl Iliescu (autorul inițial al teoriei teroriștilor care "trăgeau din toate pozițiile") va încerca o nouă explicație a morților și răniților revoluției: s-au împușcat între ei... In felul ăsta, cercetarea pare a se închide, evident, prin neaflarea adevăraților autori ai crimelor revoluției... Și starea asta de lucruri durează pina azi, la 30 de ani de la evenimente... Să adăugăm ca nici vinovații pentru moartea elevilor militari, veniti cu autobuzele la Otopeni ​ca ​să apere revoluția, și împușcați fără scăpare, ca niște iepuri pe cîmp, n-au fost găsiți și pedepsiți pînă azi... Iliescu n-a vrut să se despartă deadevăratelea de trecutul lui (și al nostru) comunist... A preluat ideologia, structurile de partid si mare parte dintre oamenii vechii puteri. Așa că nici "greșelile" făcute de acești tovarăși, în trecerea formală de la un regim la celălalt, n-au putut fi tratate cu seriozitate. Au fost greșeli de parcurs, se vor lua pe roate, vor fi uitate... Iată ca memoria nu le uită pe deplin, și ele vor răsări mereu în amintirea oamenilor, întunecînd imaginea unei revoluții ce trebuia să fie un sfîrșit al lumii vechi, și un început de lume nouă... Dar la români (așa e în Orient...) totul e luat "a la legere"... Nimic nu e cu adevărat dramatic... nici măcar moartea unor oameni, cei mai mulți, nevinovați... Ne vom resemna, și ne vom împăca cu ideea că atît s-a putut face. Dacă nu cu ei, atunci cu cine să fi făcut revoluția? Nu aveam alții, iar "emanații" stării revoluționare (cum ii place dlui Iliescu să-i caracterizeze pe noii conducători) au fost singurii aflați în ofertă... Poate cineva să-l contrazică?
De unde argumente, de unde oameni, de unde partide altenative la Frontul Salvării, care s-a vrut o "sinteză politică de largă respirație națională"? Ce rost ar fi avut alte partide politice (cum cerea Coposu), cînd oamenii muncii erau deplin reprezentați, zice dl Iliesscu, în acest Front salvator?
Și așa mai departe...cunoașteți toate zbaterile inițiale ale democrației noastre emergente, care au dus la o structură de stînga atît de bine așezată, încît o admirăm (și o votăm...) chiar și azi, după 30 de ani, sub sigla PSD... In sfîrșit, ce mai: să ne trăiți, căci ne trebuiți... Cam asta e...
Alex Guran